-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:37
No menu items!

Un deținut a fost omorât în Penitenciarul Iași

spot_img

Un deținut a fost omorât în Penitenciarul Iași

Un deținut a fost omorât, iar altul s-a ales cu răni grave în urma unui conflict izbucnit miercuri dimineață în Secția de Maximă Siguranță a Penitenciarului Iași.

Potrivit directorului Penitenciarul Iaşi, comisarul șef principal de penitenciare Marius Vulpe, miercuri, între orele 6.10 – 6.20, a avut loc un conflict între patru deţinuţi dintr-o cameră de deţinere de pe Secţia de Maximă Siguranţă. În timpul conflictului, unul dintre deţinuţi, în vârstă de 38 de ani, care executa o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru omor calificat, a fost lovit în cap cu un scaun, iar un alt bărbat, în vârstă de 31 de ani, condamnat la patru ani şi şase luni pentru furt calificat, a fost tăiat cu un obiect ascuţit de ceilalţi doi colegi de celulă, ambii condamnaţi la câte 20 de ani pentru tentativă de omor deosebit de grav, a precizat comisarul şef într-un comunicat de presă.

„A fost anunţat serviciul SMURD, dar în ciuda eforturilor de resuscitare din partea personalului, persoana privată de libertate U.D.I. a decedat. Cealaltă persoană agresată a fost prezentată de urgenţă la spital cu multiple plăgi tăiate în zona feţei şi a coapselor”, se mai arată în comunicat.

Conducerea Penitenciarului Iaşi a informat judecătorul delegat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, Serviciul de Medicină Legală, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, precum şi familia deţinutului decedat. În plus, în penitenciar a început o anchetă internă, în paralel fiind declanşate cercetări şi de către poliţie, pentru identificarea circumstanţelor care au dus la producerea incidentului.

R.D.