Catello Romano are 33 de ani și are deja două condamnări definitive pentru crimă. Este acuzat și de alte fapte penale, însă până atunci a absolvit Facultatea de Sociologie, în închisoare, cu lucrarea de licență, „Fascinația criminală”, relatează Corriere della Sera.
Este acuzat de cinci crime, dintre care două au fost deja transformate în sentințe definitive, și mai are acum de executat încă 10 ani de închisoare.
De joi are și o diplomă în sociologie, obținută ”cum laude”. O lucrare care a fost achiziționată și de polițiștii antimafia, iar asta pentru că în paginile respective, de fapt, Romano și-a mărturisit definitiv implicarea în alte două crime ale Camorrei. Pentru restul continuă să se declare nevinovat.
A fost unul dintre cei mai feroce ucigași de copii ai Camorrei, deși în copilărie nimic nu prevestea asta. Trăia în Castellammare di Stabia, fiul unor părinți din clasa de mijloc care trăia în centrul orașului, departe de decăderea suburbiilor și mai ales departe de Scanzano, cartierul buncăr al clanului care îi sufoca orașul de zeci de ani: cel al familiei D’Alessandro.
Când era copil, le spunea familiei și prietenilor că va fi polițist când va fi mare. De asemenea, a absolvit liceul de contabilitate cu note bune, dar apoi separarea părinților săi va începe să-i submineze stabilitatea, așa cum povestește în teza sa de absolvire.
Spune că vizionarea filmului „Il camorrista” (Mafiotul), cel care spune povestea lui Raffaele Cutolo pe baza cărții lui Joe Marrazzo, l-a făcut să își schimbe drumul.
Îndrumătorul său, Charlie Barnao, a explicat că ipoteza care stă la baza tezei sale este că „crima exercită o fascinație profundă” asupra tinerilor, mergând uneori până la „înlocuirea familiei de origine”.
”În cazul spațiul interior a fost ocupat mai întâi de ‘un professore’, adică de Raffaele Cutolo, așa cum a fost portretizat în film, apoi de Renato Cavaliere, asociatul meu din lumea interlopă”, scrie în carte. Acesta a fost condamnat și el pentru una dintre crimele în care Romano a fost implicat: cea, în 2009, a unui consilier municipal din Castellammare, Gino Tommasino.
La sesiunea de absolvire, a fost prezentă și mama sa, Annamaria.
„După atâta suferință a fost o experiență foarte importantă pentru viața mea. În timp ce discuta teza în fața comisiei, l-am găsit pe adevăratul Catello. Sigur, a făcut o greșeală. Dar acum plătește pentru ceea ce a făcut. Iar Dumnezeu, cel puțin pentru o zi, l-a adus cu adevărat înapoi la mine”, spune femeia.
Francesco Schettino, avocatul său, spune că în închisoare, încă de când a pus piciorul acolo, la vârsta de 19 ani, a respectat întotdeauna regulile.
”A fost primul deținut italian care a fost asistat de un călugăr budist. Acum, însă, s-a convertit la islam. Atât de mult este implicat în asta, încât la discuția despre teză a fost prezent și imamul din Milano, Yahya Pallavicini, cu care a avut o relație constantă de-a lungul anilor. A avut o medie de bună la examene, iar acum teza sa, care face multe referiri la povestea sa personală, are posibilitatea de a fi publicată sub formă de carte”, spune avocatul.
Ex killer di camorra si laurea con lode e una tesi sul fascino del crimine. E confessa due omicidi https://t.co/yBGbhF4587
— Corriere della Sera (@Corriere) October 6, 2023
D.Constantin