-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:02
No menu items!

Un copil s-a încuiat într-un balcon la spital, de teama injecţiei. Pompierii au intervenit ca să-l salveze

spot_img

spitalul-judetean-costanta

Pompierii constănţeni au intervenit, luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru salvarea unui băieţel de 11 ani care, de teama unei injecţii, s-a ascuns într-un balcon de la etajul opt al unităţii, unde s-a încuiat, refuzând să se întoarcă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, copilul, internat în Secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă, s-a ascuns pe un balcon de la etajul opt al unităţii medicale, de teama unei injecţii, el rufuzând să iasă în pofida încercărilor celor prezenţi de a-l determina să se întoarcă în salon.

În aceste condiţii, medicii au chemat pompierii care au ridicat autoscara până în dreptul balconului, dar chiar şi aşa copilul a refuzat să coboare. În cele din urmă, băiatul a fost convins de un medic rezident să se întoarcă în spital.

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa spune că uşa de la balconul respectiv ar fi fost încuiată, iar copilul ar fi furat cheia, cazul fiind acum cercetat de o comisie internă. De asemenea, copilului urmează să-i fie făcută o evaluare psihiatrică.

R.D.