1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:15
No menu items!

Un copil de patru ani a fost ucis de mama sa, cunoscută cu afecţiuni psihice

spot_img

Crima a avut loc în localitatea argeşeană Poienarii de Muscel

spital

Un copil în vârstă de trei ani şi zece luni din judeţul Argeş a fost ucis, vineri dimineaţă, iar principalul suspect este mama acestuia, cunoscută cu afecţiuni psihice.

Crima a avut loc în localitatea argeşeană Poienarii de Muscel, Poliţia fiind anunţată prin 112 de către vecini.

Poliţişti şi procurori ai Parchetului Tribunalului Argeş au mers la faţa locului, unde copilul – un băieţel în vârstă de trei ani şi zece luni – a fost găsit cu gâtul tăiat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Tribunalului Argeş, procurorul Iolanda Drăguţ, principalul suspect în acest caz este mama copilului, Gabriela Ţicu, în vârstă de 25 de ani.

Primele informaţii obţinute de anchetatori arată că femeia are un sindrom depresiv cu care a rămas după naşterea băieţelului, iar vineri dimineaţă aceasta şi-a ucis copilul, căruia i-a tăiat gâtul cu un cuţit de bucătărie, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Argeş, citat de Mediafax.

La ora transmiterii acestei ştiri, anchetatorii fac cercetări la faţa locului.