-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:34
No menu items!

Un copil de 5 ani, ucis din greșeală cu o armă de foc de către un adolescent, în SUA

spot_img

Un copil în vârstă de 5 ani a murit împușcat în Minnesota, SUA, după ce un adolescent care mânuia o armă de foc a tras accidental asupra acestuia. Autorul și alți prieteni ai lui, tot adolescenți, filmau un clip video pentru a-l posta pe o rețea de socializare.

Poliţia din oraşul Brooklyn Park, statul Minnesota, a comunicat că un băiat de 13 ani este suspectat că a tras accidental în timp ce mânuia o armă de foc.

El a fost arestat şi plasat într-un centru pentru minori.

„Pe 25 noiembrie la ora 22:19, ofițerii de poliție din Brooklyn Park au fost chemați la o casă aflată la adresa (…) Florida Ave., pentru un copil de 5 ani care fusese împușcat.

Ofițerii sosiți au încercat să acorde primul ajutor; cu toate acestea, copilul a murit la fața locului.

Din datele preliminare s-a stabilit că un minor de 13 ani din casă mânuia o armă. Alți câțiva minori au fost prezenți în timp ce încercau să realizeze un videoclip pe rețelele de socializare.

La un moment dat, minorul de 13 ani a tras cu arma, nimerind victima de sex masculin, în vârstă de 5 ani.

Informațiile preliminare îi fac pe anchetatori să creadă că minorul de 13 ani care a tras cu arma a împușcat accidental victima de 5 ani.

Acest incident rămâne sub investigație de către Departamentul de Poliție din Brooklyn Park”, arată reprezentanții Poliției pe Facebook.