6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:00
No menu items!

Un copil a fost rănit grav în apropiere de Vidraru

spot_img

Copilul de 11 ani a fost transportat cu un elicopter SMURD la București

elicopter-smurd

Un copil, în vârstă de 11 ani, s-a rănit grav, sâmbătă, după ce a căzut pe niște scări din apropierea Barajului Vidraru, fiind preluat de un elicopter SMURD și transportat la un spital din București.

Inițial, copilul a fost transportat cu o ambulanță la spitalul din Curtea de Argeș, însă starea lui s-a agravat, iar medicii au solicitat intervenția elicopterului SMURD.

Din verificările efectuate de polițiști a rezultat că minorul, din județul Călărași, se afla în excursie cu familia la Barajul Vidraru și a căzut pe treptele de acces către monumentul dedicat energeticienilor, ridicat pe o stâncă din apropiere.

Au fost efectuate verificări de către polițiștii de la Curtea de Argeș, stabilindu-se că nu există suspiciuni cu privire la producerea incidentului. Din declarațiile martorilor a reieșit că a fost vorba e un accident, minorul a alunecat pe scări și a suferit mai multe leziuni, inclusiv în zona capului„, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, inspectorul Mădălin Zamfir, citat de Agerpres.

D.M.