Matthäus Scwartz, un contabil german din secolul al XVI-lea, pasionat de modă, a lăsat lumii ca mărturie a patru decenii din viaţa lui şi a ţării sale un jurnal în care prezenta hainele care se purtau în vremea în care a trăit. A ales cu grijă totul, de la culori la materiale, şi nu s-a sfiit nici să fie pictat nud, realist şi nicidecum ca o statuetă, în perioada în care doar religia îşi permitea să înfăţişeze astfel corpul.
Matthäus s-a născut în 1497 în Ausburg, şi la 23 de ani s-a gândit să apeleze la un pictor pentru a-şi exprima gustul pentru frumos. Contabilul reușea să pătrundă în aristocrația vremurilor, mai ales că se pricepea să aleagă culorile și simbolurile şi reușind astfel să influenţeze prin hainele pe care le purta, spre a fi promovat sau a face impresie bună.
Schwarz a fost fascinat de haine, a cheltuit o mare parte din venitul său pe haine, și-a studiat aspectul și costumele de-a lungul vieții sale adulte. Încerca lucruri noi, croieli, materiale, combinaţii de accesorii şi apela la cunoştinţele pe care şi le făcuse ca să facă rost de cele mai bune piese. Şi nu era deloc uşor, pentru că regulile erau stricte. El ar fi avut nevoie de un slujitor pentru a-i permite să se îmbrace. Însă acest lucru, la acel moment din istorie, era considerat peste nivelul lui social și, astfel, interzis. În acea perioadă, moda și îmbrăcămintea somptuoasă era destinată înaltei societăți, aristocrației, iar Schwarz se îmbrăca cu mare atenție ca să nu încalce legea.
Se îmbrăca mereu sub nivelul şefilor lui, cei mai puternici bancheri germani, pentru a nu le contesta autoritatea, chiar şi atunci când încercau să se îmbrace mai puţin extravagant, tocmai pentru a ascunde cât erau de fapt de bogaţi.
Şi, tocmai pentru că simplitatea e de cele mai multe ori mai costisitoare decât abundenţa, bărbatul îşi cheltuia aproape tot salariul pe îmbrăcăminte. Iar la 29 de ani, când a comandat să fie pictat nud, nu a vrut sub nicio formă să se arate altfel decât era, aşa cum se obişnuia. Ba dimpotrivă, a scris sub pictura din faţă şi din spate că se îngrăşase destul de mult.
Până la 67 de ani, când a comandat ultimele portrete, a strâns mai bine de 130 şi a încercat apoi, fără succes din păcate, să îl convingă şi pe fiul lui să îl urmeze. Poate că pe băiat nu l-a atras să-l vadă pe tatăl lui înconjurat preţ de câteva ore de croitori – pentru că atât dura pe atunci ca o haină să arate cum trebuie pe cineva – şi alte câteva zeci nemişcat, pentru a fi pictat.
„Cartea originala a hainelor” este conservată de Anton Ulrich Muzeul Herzog în Brunswick. Există, de asemenea, două exemplare, realizate în 1740, una în Bibliothèque Nationale din Paris și alta în Biblioteca Niedersachsen Federal din Hanovra. O prezentare detaliată a activității a fost publicată de istoricul de arta August Fink în Die Schwarz’schen Trachtenbücher (Berlin, 1963).
O.D.