-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:59
No menu items!

Un consilier USR propune ca amenda pentru tăierea unui copac în București să crească de la 50 lei, la 5.000 lei/exemplar

spot_img

Consilierul USR Ana Maria Ciceală a propus Consiliului General al Municipiului București un proiect de hotărâre care prevede creșterea amenzilor pentru tăierea copacilor de la 50 lei pentru un exemplar, la 5.000 de lei. Argumentele sunt legate de faptul că Bucureștiul a pierdut, doar în ultimele luni, câteva hectare de spațiu verde.

Consilierul susține că în acest moment, amenda extrem de mică și prevederea că faptele constatate nu sunt considerate infracțiuni, duc la consecințe grave pentru spațiul verde din Capitală.

”Am scris și depus astăzi un proiect de hotărâre de Consiliu General prin care propun creșterea substanțială a amenzilor contravenționale în ceea ce privește defrișarea arborilor și arbuștilor, dar și a altor fapte dăunătoare vegetației arbustive și spațiilor verzi. În rezumat, amenzile privind tăierile fără aviz ar crește potrivit proiectului de la 50 – 200 lei/ arbore la 4000 – 5000 lei/arbore”, a anunțat Ana Maria Ciceală.

De asemenea, ea spune că propune introducerea sancționării contravenționale cu o amendă similară privind afectarea negativă a spațiului verde, calculat la metru pătrat.

Propunerea va fi dezbătută în ședința CGMB, iar dacă va fi adoptată, va intra în vigoare în termenul legal.

E. Stan