4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:13
No menu items!

Un consilier local PNL și-a agresat soția, cadru didactic, în fața elevilor și a dat vina pe adversarii politici

spot_img

Consilierul local din partea PNL în comuna Banca, Iordănel Cernat, este cercetat pentru furt, violență în familie și distrugere după ce și-a agresat soția și i-a furat geanta și telefonul după o ceartă și o criză de gelozie chiar în fața școlii unde preda.

Martori la scenă au fost mai mulți elevi ai cadrului didactic. Profesoara, din comuna Banca, a fost chemată de soțul său în afara școlii pentru a purta niște discuții care au degenerat rapid. “El i-a cerut telefonul, ea nu a vrut să i-l dea și a încercat să i-l ia cu forța. A lovit-o și a tras de ea până i-a luat geanta și apoi telefonul”, a povestit, pentru vremeanoua.ro, un vecin care a asistat la întreaga scenă.

De față erau, totodată, mai mulți elevi care de abia ieșiseră de la ore. Una dintre colegele profesoarei a sunat la 112 și, în câteva minute, a ajuns un echipaj de Poliție.

Soțul agresor a plecat înainte ca oamenii legii să ajungă. A fost chemat la audieri și a primit ordin de protecție provizoriu potrivit căruia nu are voie să se apropie la mai puțin de 300 m de soția sa. 

“A fost o ceartă în familie”, le-a spus Cernat reporterilor Vremea Nouă, negând că ar fi fost vorba despre o agresiune fizică. “Da’ eu fac așa ceva? Ăștia (n.r. opoziția) au scos așa ceva. Asta e campanie electorală.Nu vedeți cum e politica asta?”, a mai spus Iordănel Cernat.

De cealaltă parte, Poliția spune că pe numele acestuia a fost deschis un dosar pental pentru trei infracțiuni.

“La data de 26 februarie 2024, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că o femeie de 51 de ani, din comuna Banca, cadru didactic la o unitate de învățământ din aceeași localitate, ar fi fost agresată și deposedată de telefonul mobil de către sotul său, în incinta unității de învățământ. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări pentru infracțiunile de furt, violență în familie și distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad. Totodată, a fost emis ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, împotriva bărbatului de 50 de ani, din comuna Banca, bănuit de comiterea infracțiunilor”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui.

Familia Cernat este un model pentru comunitatea din Banca. El este consilier local PNL de peste 10 ani, soția profesoară și împreună duc un trai lipsit de grijile financiare.

D.Constantin