-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:29
No menu items!

Un băieţel din România, designerul unei jucării de pluş marca IKEA

spot_img

Desenul câştigător din România este liliacul vesel imaginat de Albert

liliac

Un desen realizat de Albert, un băieţel în vârstă de 7 ani din România, va fi transformat într-o jucărie de pluş de către IKEA of Sweden AB şi va fi vândut începând din luna noiembrie în magazinele companiei din toată lumea, potrivit unui comunicat.

Liliacul vesel realizat de Albert este unul dintre cele zece desene câştigătoare ale unei competiţii organizate la nivel global, în „Campania Jucăriilor de Pluş pentru Educaţie”, ediţia 2014.

Cei mici au fost invitaţi să creeze personaje pentru „Campania Jucăriilor de Pluş pentru Educaţie” de anul acesta. Astfel, copii din toată lumea au desenat personaje fantastice, iar juriul a ales zece câştigători cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani. Desenele câştigătoare au fost realizate de copii din Norvegia, Belgia, Insulele Canare, Malaezia, Marea Britanie, Croaţia, Cipru, Olanda, România şi Taiwan.

Potrivit comunicatului, desenul câştigător din România este liliacul vesel imaginat de Albert.

„Credem că ştim de ce micul liliac (realizat de băieţelul din România, n.r.) arată aşa de surprins: este singurul din lume care poate zbura cu aripile orientate invers!”, a spus Maria Thörn, vorbind despre elementul de originalitate al desenului din România.

„Am ales 10 creaţii câştigătoare dintre mii de desene realizate cu bucurie de către copii. Desenele finale sunt figuri fantastice, unice, care demonstrează că orice este posibil în imaginaţia copiilor”, a declarat Maria Thörn, Range Manager la Children’s IKEA.

Cele zece desene vor fi transformate de designerii IKEA într-o colecţie limitată de jucării de pluş, vândută începând din noiembrie 2015 în magazinele companiei din toată lumea.

Competiţia de desen s-a desfăşurat în magazinul IKEA din Bucureşti, special pentru membrii „IKEA Family”, între 10 şi 23 noiembrie 2014.

IKEA este o companie de retail mobilier şi decoraţiuni, de origine suedeză, fondată în 1943 de Ingvar Kamprad.

Olimpia Diaconiuc