6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:31
No menu items!

Un bol de porțelan din timpul dinastiei Ming s-a vândut pentru suma de 36 de milioane de dolari

spot_img

bol portelan dinastia ming

Un miliardar chinez a cumpărat marți la o licitație organizată în Hong Kong un bol din timpul dinastiei Ming în schimbul sumei de 36,05 milioane de dolari (26 milioane de euro), stabilind astfel un nou record mondial pentru o piesă de porțelan chinezesc, a anunțat casa Sotheby’s, preluată de AFP.

Extrem de rar, micul bol cu motive policrome pe fond alb a fost fabricat în era Chenghua (1465 — 1487). Desenele reprezintă un cocoș roșu, o găină și câțiva pui ciugulind într-o grădină cu crini galbeni și trandafiri roșii, smalțul și culorile bolului fiind intacte.

Acest bol este „Graalul artei chineze”, a apreciat Nicolas Chow, vice-președinte al Sotheby’s Asia, precizând că obiectul a fost achiziționat de miliardarul Liu Yiqian din Shanghai, fost șofer de taxi intrat în lumea financiară. El este unul dintre chinezii foarte bogați care merg în sălile de licitație din lumea întreagă, determină creșterea prețurilor și creează muzee pentru colecțiile lor.

Precedentul record pentru un porțelan din timpul dinastiei Ming recordul a fost stabilit în 2011, la cumpărarea unei vaze în albastru și alb cu 168,66 milioane de dolari hong-konghezi (aproximativ 21,8 milioane de dolari americani).

C.A.