1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:43
No menu items!

Un bărbat și-a găsit sfârșitul în craterul unui vulcan activ din Hawaii

spot_img

Autoritățile din Hawaii au recuperat cadavrul unui bărbat în vârstă de 75 de ani care a căzut, duminică, în craterul vulcanului Kilauea, de pe o platformă de vizionare.

Membrii familiei l-au dat dispărut pe bărbat, după ce acesta i-a anunțat că merge să vadă noaptea vulcanul activ Kilauea, aflat pe raza unui parc național.

Autoritățile cred că accidentul s-a petrecut duminică, seara târziu, potrivit The Guardian.

Angajații parcului și pompierii au căutat toată noaptea și în cele din urmă l-au găsit pe bărbat la 30 de metri sub marginea craterului.

O anchetă este în desfășurare, au precizat autoritățile într-un comunicat, iar identificarea cadavrului este în curs.

Parcul național cu vulcani de pe Big Island sau Insula Hawaii, cea mai mare a arhipelagului, este vizitat în timpul nopții de mii de oameni care vor să vadă spectacolul oferit de lava incandescentă din craterul Kilauea, care a început să erupă în luna septembrie.