1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:57
No menu items!

Un bărbat drogat conducea haotic pe Autostrada Soarelui. Panicați, șoferii au anunțat Poliția

spot_img

Un tânăr a fost prins, luni, drogat la volan. Și asta după ce șoferii aflați pe Autostrada Soarelui s-au speriat când au văzut că acesta conduce haotic și au anunțat de urgență Poliția.

Potrivit Poliției Române, șoferul, de 22 de ani, din București, a fost reperat în trafic de polițiștii de la Autostrăzi, pe A2, la km 47, în urma mai multor sesizări de la participanții la trafic. Acesta l-au condus în parcarea de la nodul rutier de la km 35, iar, în urma testării cu aparatul Drugtest, a reieșit că ar fi consumat Metadonă.

În cauză, a fost întocmit dosar penal.

De asemenea, polițiștii Biroului Poliție Autostrada A2 s-au sesizat cu privire la modul în care se deplasa, pe A2, un alt autoturism.

Acesta a fost condus în aceeași parcare, iar, ca urmare a controlului efectuat asupra conducătorului auto, de 31 de ani, s-a stabilit ca are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Astfel, și acesta s-a ales cu dosar penal.

                                                                                                                 Adina Silav