-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:33
No menu items!

Un avion ucrainean a intrat în spațiul aerian al României

spot_img

Un avion ucrainean a intrat, joi dimineață, în spațiul aerian al României. Au fost ridicate imediat două aeronave militare, aparatul de zbor fiind interceptat și pus să aterizeze la Baza Aeriană 95 din Bacău.

Aeronava a fost observată de o patrulă a Poliției de Frontieră în zona localității Vicovu de Sus – Bilca, la ora 06.18.

Imediat, au fost ridicate două aeronave militare, aeronava necunoscută fiind interceptată și dirijată să aterizeze la Baza Aeriană 95 din Bacău.

„Două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană sub comandă NATO au decolat pentru clarificarea unei situații aeriene referitoare la un zbor neautorizat în partea de nord a României, care se apropia de spațiul aerian național.

Cele două aeronave militare române au aplicat cu strictețe procedurile naționale și regulile internaționale aplicabile în astfel de situații, procedând la interceptarea și identificarea vizuală a aeronavei care intrase în spațiul aerian românesc”, a transmis MApN.

Aeronava, model SUHOI 27,  aparține forțelor militare din Ucraina, iar pilotul este cetățean ucrainean.

După aterizare, pilotul militar ucrainean s-a pus la dispoziția autorităților române, urmând a fi luate măsurile legale care se impun în aceste situații.

20 de minute mai tâziu, a altă o aeronavă a fost observată pe teritoriul României, la aproximativ 60 km – vest, de orașul Suceava. Aceasta s-a întors însă pe teritoriul Ucrainei.

                                                                                                                  Adina Silav