4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 15:32
No menu items!

Un avion militar rus s-a prăbuşit în apele Mării Azov

spot_img

O aeronavă militară de tip Su-25 s-a prăbuşit, luni, în apropierea coastei în apele Mării Azov, anunţă agenţia rusă TASS.

Pilotul s-a ejectat şi a fost recuperat de salvatori. Nu există alte victime sau pagube materiale, precizează TASS, care citează un anunţ al autorităţilor locale din regiunea Krasnodar.

Anterior, o sursă din cadrul serviciilor de urgenţă a comunicat că pilotul este resuscitat.

Incidentul s-a petrecut în districtul Eiski, în jurul orei 15:00, iar aeronava Su-25 s-a prăbuşit în apropierea coastei. 

La faţa locului au ajuns angajaţi ai Ministerului Apărării şi ai serviciilor speciale, care stabilesc cauzele căderii aeronavei, scrie news.ro.

Potrivit serviciului de presă al Districtului Militar Sud, avionul de atac a căzut în timp ce efectua un zbor de antrenament. Cauza preliminară a incidentului ar fi o defecţiune a motorului.

                                                                                                                   Adina Silav

SURSA FOTO: Wikipedia