4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 17:41
No menu items!

Un avion FlyDubai, ţinta unor focuri de armă în timp ce ateriza la Bagdad

spot_img

Compania şi-a suspendat toate zborurile către Bagdad până la noi ordine

Flydubai JXB 737-800 Artwork K64500

Focuri de armă au fost trase luni asupra unui avion al companiei low-cost FlyDubai, cu 154 de pasageri la bord, la aterizarea pe aeroportul internaţional din Bagdad, relatează Wall Street Journal.

Compania FlyDubai a anunţat marţi că zborul FZ215 pe ruta Dubai-Bagdad a fost ţinta unor focuri de armă, care i-au avariat fuzelajul, în timp ce ateriza în capitala irakiană cu puţin timp înaintea orei locale 17.00.

Toţi pasagerii au fost debarcaţi normal şi nu a fost nevoie de asistenţă medicală pe aeroport, a precizat compania, subliniind că o aeronavă de rezervă a zburat către Irak pentru a prelua pasagerii cu destinaţia Dubai.

S-a deschis o anchetă pentru a se stabili ce s-a întâmplat„, a declarat un purtător de cuvânt al FlyDubai.

Compania şi-a suspendat toate zborurile către Bagdad până la noi ordine. Etihad Airways din Abu Dhabi a anunţat că îşi va suspenda, de asemenea, zborurile către capitala irakiană după ce Autoritatea Generală pentru Aviaţie Civilă din Emiratele Arabe Unite a emis o interdicţie de zbor către oraş din motive de securitate.

De asemenea, Emirates Airline şi-a suspendat zborurile către Bagdad, dar le-a menţinut pe cele către Ebil, în Kurdistanul irakian, şi Basra, în sudul ţării.

Emanuel Stan