Un avion al companiei British Airways, care plecase din Londra spre Oslo, a efectuat o aterizare de urgenţă pe Heathrow, cel mai mare aeroport din Londra, din cauza unei defecţiuni la un motor, informează Reuters.
Televiziunea Sky News a difuzat imagini cu avionul din care ieşea fum. Echipe de pompieri au sosit la fața locului și au făcut demersuri pentru stingerea incendiului.
Pasagerii au fost evacuaţi în siguranţă, precizează agenţiile internaţionale de presă, pe baza declaraţiilor echipei de pompieri.
Cauza exactă a accidentului nu se cunoaşte încă.
T.E.