-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:05
No menu items!

Un autobuz cu zeci de călători a luat foc pe un drum județean din Sibiu

spot_img

Un autobuz în care se aflau 30 de călători a luat foc, miercuri, pe un drum judeţean între municipiul Sibiu şi localitatea Daia. Un echipaj de pompieri a stins incendiul în scurt timp, fără ca cineva să fie rănit.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Bianca Săbău, incendiul a izbucnit la instalaţia electrică a motorului autobuzului aflat pe Drumul Judeţean 106, între localităţile Sibiu şi Daia.

„Un echipaj de pompieri a intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului. Incendiul a fost lichidat în scurt timp, acesta manifestându-se la instalaţia electrică a motorului.

 În momentul producerii evenimentului, autobuzul se afla în deplasare, dinspre Sibiu spre Daia şi transporta aproximativ 30 de persoane”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

R.D.