2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 6:42
No menu items!

Un asteroid va trece vineri seară foarte aproape de Pământ

spot_img

Un asteroid va trece vineri seară foarte aproape de Pământ

Un asteroid cu diametrul de 45 de metri, monitorizat cu mare atenţie de NASA, va trece vineri seară la mică distanţă de Terra. Nu există însă riscul de producere a unei coliziuni, susțin specialiștii.

Totuși, în caz de impact, asteroidul – care are o masă de 135.000 de tone, denumit 2012 DA 14 – ar putea distruge un oraş mare. Este cel mai mare asteroid detectat vreodată de oamenii de ştiinţă, care trece atât de aproape de Terra, a precizat agenţia spaţială americană.

Descoperit în februarie 2012, asteroidul 2012 DA 14 va trece cel mai aproape de planeta noastră la o distanţă de 27.600 de kilometri – o zecime din distanţa dintre Terra şi Lună -, vineri, la ora 19.25 GMT, deasupra zonei de est a Oceanului Indian, de lângă insula indoneziană Sumatra, cu o viteză de 7,8 kilometri pe secundă. El va trece atât de aproape de Terra, încât se va afla la o distanţă mai mică decât altitudinea la care se află anumiţi sateliţi.

„În medie, un asteroid cu o astfel de mărime se apropie atât de mult de Terra o dată la 40 de ani și riscă să se ciocnească cu planeta noastră la fiecare 1.200 de ani”, a precizat, săptămâna trecută, Donald Yeomans, directorul departamentului Near Earth Object (NEO) din cadrul Jet Propulsion Laboratory, într-o conferință de presă.

Vineri seară, asteroidul va fi vizibil chiar și cu un binoclu.

R.D.