-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:14
No menu items!

Un ASTEROID trece duminică pe lângă Pământ

spot_img

Orbita asteroidului este situată destul de aproape de centura de comunicaţii a Terrei

 planeta pamant

Un asteroid de mărimea unei balene va trece duminică pe lângă Pamânt, la o distanţă de zece ori mai mică decât cea dintre Terra şi Lună, şi va putea fi văzut şi de astronomii amatori, folosind telescoape neprofesionale.

Asteroidul 2014RC, cu un diametru de 20 de metri, va trece duminică seară, la ora 22.18 (ora României) pe deasupra Noii Zeelande, la o altitudine de 40.000 de kilometri, iar specialiştii Agenţiei spaţiale americane (NASA) spun că nu va lovi Pământul. Obiectul spaţial se va intersecta însă cu orbita Pământului din nou, în viitor, potrivit astronomilor, informează dailymail.co.uk.

Specialiştii spun că orbita asteroidului este situată destul de aproape de centura de comunicaţii a Terrei, alcătuită din sateliţii meteo şi de telecomunicaţii, care se află la o altitudine de 36.000 de kilometri.

2014RC a fost descoperit pe 31 august, de programul Catalina Sky Survey de lângă Tucson, Arizona şi confirmat a doua zi de observaţiile făcute de telescopul Pan-Starrs 1 din Hawaii. Astronomii i-au determinat diametrul analizând cantitatea de lumină reflectată de pe suprafaţa sa.

NASA monitorizează în prezent aproximativ 1.400 de asteroizi cu potenţial catastrofal pentru Terra, calculându-le orbitele pentru a afla probabilitatea de impact şi momentul viitoarelor intersectări cu orbita Pământului.

Pericolul unui impact este destul de major, fizicianul american şi fost astronaut Edward Tsang „Ed” Lu descriind situaţia ca pe o „ruletă cosmică” şi susţinând că doar „norocul chior” a salvat umanitatea de un cataclism provocat de asteroizi.

C.A.