4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 19:07
No menu items!

Un asteroid ar putea distruge Pământul în 2880

spot_img

Asteroidul se roteşte mai rapid decât limita de dezintegrare calculată pentru densitatea sa

 asteroid

Viaţa pe Terra ar putea deveni istorie pe 16 martie 2880, când un asteroid cu un comportament neobişnuit ar putea lovi Pământul, arată un studiu recent al astronomilor americani, scrie Yahoo News.

Conform oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Tennessee, din Knoxville, SUA, corpul ceresc pare să încalce legile fizicii. Acesta se roteşte atât de rapid în jurul axei proprii, încât ar fi trebuit să se dezintegreze. Cu toate acestea, asteroidul 1950 DA rămâne intact şi îşi continuă călătoria prin spaţiu, în aşa fel încât traiectoria lui s-ar putea intersecta cu cea a Pământului peste 866 de ani. Dacă va avea loc, impactul va fi atât de puternic încât va distuge orice formă de viaţă de pe planeta noastră, relatează presa internaţională.

Potrivit cercetătorilor americani, asteroidul se roteşte mai rapid decât limita de dezintegrare calculată pentru densitatea sa. Deci rocile din care este format nu sunt ţinute laolaltă doar de gravitaţie, ci sunt implicate, cel mai probabil, forţele de coeziune numite „Van der Waals”.

Asteroidul are aproximativ un kilometru în diametru şi face o rotaţie completă în jurul axei sale la fiecare două ore şi şase minute. Viteza de rotaţie a corpului ceresc, măsurată în regiunea ecuatorială, este atât de mare încât el prezintă gravitaţie negativă, adică, dacă un astronaut ar vrea să se plaseze pe suprafaţa sa, ar fi aruncat în spaţiu. 1950 AD călătoreşte prin spaţiu cu o viteză de 15 kilometri pe secundă, raportat la Pământ, şi ar putea să se prăbuşească în Oceanul Atlantic, cu o viteză de peste 61.000 de kilometri pe oră, adică cu o forţă echivalentă cu explozia a 44.800 de megatone de TNT (Bomba atomică de la Hiroshima a explodat cu o forţă echivalentă cu 16 kilotone de TNT).

Probabilitatea ca asteroidul să lovească Terra este de 0,3 la sută, dar riscul este cu 50 la sută mai mare decât în cazul altor asteroizi cunoscuţi. Oamenii de ştiinţă spun că nu există niciun motiv de panică, sutele de ani care ne despart de acel moment fiind suficiente pentru a dezvolta o metodă de a ne proteja planeta.

C.A.