-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:15
No menu items!

Un arestat a fugit de sub escortă, la Curtea de Apel București UPDATE

spot_img
Un arestat a fugit de sub escortă la Curtea de Apel București
foto: mesagerulneamt.ro

Un arestat a reușit să scape de sub escortă, luni dimineață, la Curtea de Apel București.

Surse din poliție au precizat pentru Sursa Zilei că bărbatul se afla în custodia poliţiştilor de la Inspectoratul de Poliţie al Județului (IPJ) Ialomiţa. În momentul în care a fost adus la instanţă – care ar fi trebuit să judece recursul formulat de el la decizia de arestare preventivă – bărbatul a scăpat de sub escortă şi a fugit.

Reprezentanţii IPJ Ialomiţa au precizat că fugarul a fost dat în urmărire naţională.

UPDATE

Bărbatul fugit de sub escortă, luni dimineaţă, la Curtea de Apel Bucureşti are 24 de ani şi era în arest preventiv pentru trafic de minori, au explicat sursele citate.

Evadatul se numeşte Nae Curt, are 24 de ani, domiciliul în comuna ialomiţeană Răduleşti şi se afla în arest preventiv din 5 martie, împreună cu Artur Marian Vasile, zis „Moxu”. Cei doi fuseseră aduşi la Curtea de Apel Bucureşti pentru prelungirea mandatului de arestare.

Potrivit poliţiştilor, evadatul are 1,82 înălţime, este brunet, tuns scurt, purta sacou de culoare neagră şi pantaloni maron.

UPDATE

Bărbatul fugit de sub escortă, luni dimineaţă, după ce fusese aduse la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a fost prins de poliţiştii bucureşteni ai Secţiei 7.

În momentul în care a fost capturat, bărbatul era singur şi se ascundea sub podul Colentina. Astfel, el a revenit în custodia Poliţiei după mai puţin de patru ore de la evadare.

Raluca Dan