2.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 7:11
No menu items!

Un angajat de la Protecția Copilului, reținut. Cât a cerut pentru a grăbi adoptarea unui copil

spot_img

Un angajat de la DGASPC Dolj a fost reținut pentru trafic de influență. Bărbatul este suspectat că a primit 4.500 de euro mită pentru a urgenta adoptarea unui copil.

„Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au desfăşurat, ieri (n. red. miercuri), activităţi procedurale pentru administrarea probatoriului faţa de inculpat, angajat al D.G.A.S.P.C Dolj, care a pretins şi primit, în perioada noiembrie – decembrie 2023, suma de 4500 euro pentru a-şi trafica pretinsa influenţă pe lângă colegi din instituţia la care este angajat, în legătură cu urgentarea procedurii de adopţie a unui minor”, a transmis, joi, Direcţia Generală Anticorupţie.

Bărbatul a fost reținut sub acuzația de trafic de influență.

Oamenii legii au dispus sechestrul asigurător asupra sumei de 4.500 euro, contravaloarea mitei luate.

În cursul zilei de joi, angajatul DGASPC Dolj urmează să ajungă în fața instanţei cu propunere de arestare preventivă.

                                                                                                             Adina Bucur