-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:12
No menu items!

Un angajat al unui muzeu a înlocuit tablouri cu falsuri şi a vândut picturile originale. Și-a cumpărat un nou apartament, ceasuri scumpe şi un automobil de lux

spot_img

Un angajat al unui muzeu din oraşul german Munchen a recunoscut că a înlocuit mai multe tablouri dintr-un depozit cu falsuri şi că a vândut picturile originale la licitaţie, potrivit  DPA, citată de Agerpres.

Tribunalul Districtual din Munchen l-a condamnat la un an şi nouă luni de închisoare cu suspendare, a anunţat luni instanţa germană.

Inculpatul a lucrat din mai 2016 până în aprilie 2018 ca angajat tehnic al muzeului şi avea acces la o cameră de depozitare în care erau păstrate tablourile.

Potrivit tribunalului, el a înlocuit pictura „Das Marchen vom Froschkonig”, de Franz von Stuck, cu un fals.

A înscris originalul la o vânzare organizată de o casă de licitaţii din Munchen, care a vândut acea operă de artă cu 70.000 de euro unei galerii din Elveţia.

După deducerea taxelor, angajatul muzeului a rămas cu 49.127 de euro în numerar.

Inculpatul, în prezent în vârstă de 30 de ani, a furat şi tablourile „Die Weinprufung”, de Eduard von Grutzner, şi „Zei Madchen beim Holzsammeln in Gebirge”, de Franz von Defregger, din depozitul muzeului.

El a scos la licitaţie una dintre picturi şi pe cealaltă a vândut-o direct aceleiaşi case de licitaţii, obţinând astfel încă 12.000 de euro.

„Acuzatul a folosit banii pentru a-şi plăti datoriile şi pentru a-şi finanţa un stil de viaţă luxos”, a precizat instanţa germană, care a dezvăluit că fostul angajat al muzeului şi-a cumpărat, printre altele, „un nou apartament, ceasuri de mână scumpe şi un automobil Rolls Royce”.

În timpul procesului, inculpatul şi-a mărturisit faptele şi a prezentat totodată „remuşcări sincere şi perspicacitate”.

„El a spus că a acţionat fără să se gândească. Nu mai putea să îşi explice comportamentul”, a raportat tribunalul german.

D.Constantin