4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 15:58
No menu items!

Un angajat al Apavil SA a fost găsit mort într-o stație de clorurare

spot_img
Un angajat al Apavil SA a fost găsit mort într-o stație de clorurare
Apavil

Un angajat al unei firme de captare, distribuție și epurare a apei din județul Vâlcea a fost găsit mort într-o stație de clorurare.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Vâlcea, polițiștii Postului de Poliție Berislăvești au fost sesizați că, în stația de clorurare a apei, a fost găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat de 32 de ani, angajat la SC Apavil SA Vâlcea.

„Constatarea decesului a fost făcută de personalul din cadrul Serviciului de Ambulanță Vâlcea, cadavrul neprezentând urme de violențe. A fost efectuată cercetare la fața locului, fiind informați și reprezentanții ITM Vâlcea. În continuare se vor face cercetări pentru stabilirea cauzei de fapt, cadavrul fiind transportat la Serviciul Medicină Legală Vâlcea”, precizează un comunicat al Poliției Județene Vâlcea.

Bărbatul era angajat la stația de clorinare, iar în momentul decesului se afla în timpul programului de lucru.

A.V.