Echipa juridică a preşedintelui Joe Biden a găsit un alt lot de documente guvernamentale în momentul în care a căutat într-o a doua locaţie, după ce iniţial găsise materiale confidenţiale într-un birou privat folosit de actualul preşedinte, au declarat surse pentru CNN.
Iniţial, avocaţii lui Joe Biden au găsit documente confidenţiale, din perioada în care a fost vicepreşedinte, într-un birou privat pe care îl avea la sediul unui think tank. Descoperirea a fost făcută la 2 noiembrie 2022, cu câteva zile înainte de alegerile de la mijlocul mandatului prezidenţial. Apoi, avocaţii s-au dus să caute şi într-o a doua locaţie folosită de Joe Biden şi au găsit alte documente de interes pentru oficialii federali care analizează această chestiune, a declarat una dintre sursele CNN.
Potrivit NBC, în noul lot de documente sunt şi unele clasificate, ceea ce înseamnă că nu trebuiau să se afle acolo.
Descoperirea iniţială a documentelor clasificate, în noiembrie, a declanşat semnale de alarmă în interiorul Casei Albe, unde doar un cerc restrâns de consilieri şi avocaţi erau la curent cu această chestiune. Ca urmare, au început căutările și în alte locaţii în care ar fi putut fi depozitate documente din perioada în care Joe Biden a fost vicepreşedinte, scrie news.ro.
Casa Albă a refuzat să facă comentarii.
Iniţial, au fost găsite materiale sensibile în timp ce angajaţii lui Biden veniseră să închidă un birou din Washington folosit de Joe Biden la Penn Biden Center for Diplomacy and Global Engagement. Printre obiectele descoperite se numără 10 documente clasificate, inclusiv note ale serviciilor de informaţii americane şi materiale informative care au acoperit subiecte precum Ucraina, Iran şi Regatul Unit, potrivit unei surse familiarizate cu această chestiune.
Biden a declarat marţi că nu a ştiut că unele documente clasificate au fost duse în biroul său privat după ce a părăsit postul de vicepreşedinte, iar avocaţii săi „au făcut ceea ce ar fi trebuit să facă”, contactând imediat Arhivele Naționale, după ce documentele au fost găsite în noiembrie. Documentele, a spus preşedintele, au fost găsite într-o „cutie, într-un dulap încuiat – sau cel puţin într-un dulap”.
Secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a refuzat să răspundă la o serie de întrebări despre documente, invocând investigaţia în curs a Departamentului de Justiţie în această chestiune. Ea nu a putut spune cine a adus documentele în biroul lui Biden sau dacă au fost găsite şi alte documente. De asemenea, nu a răspuns nici dacă este în curs o evaluare pentru a localiza alte posibile documente sau când a fost informat preşedintele despre descoperirea documentelor. Totodată, ea nu a putut da asigurări că nu au existat alte materiale clasificate în alte birouri.
„Acest aspect este în curs de examinare de către Departamentul de Justiţie. Nu voi merge dincolo de ceea ce preşedintele a declarat ieri”, a spus Jean-Pierre, repetând explicaţia la fiecare întrebare pusă pe această temă în cursul briefingului de presă de miercuri.
Situaţia a declanşat critici din partea republicanilor, care susţin că guvernul federal a stabilit un dublu standard politic în abordarea documentelor gestionate greşit, în condiţiile în care fostul preşedinte Donald Trump este vizat de o anchetă după ce la reşedinţa sa privată au fost descoperite, după ce a plecat de la Casa Albă, sute de documente clasificate.
Există un contrast puternic între scenariul care se conturează în cazul lui Biden şi cazul fostului preşedinte Donald Trump – care, de exemplu, s-a împotrivit să predea documentele aflate în posesia sa, notează CNN.
Totuşi, echipa de avocaţi a lui Trump crede că acum va beneficia de pe urma dezvăluirii că Biden a avut documente clasificate în posesia sa după ce a părăsit funcţia de la Casa Albă, spun mai multe surse.
Casa Albă se confruntă şi cu o analizare a problemei documentelor din partea Comisiei pentru Informaţii a Senatului, ai cărei lideri au trimis o scrisoare directorului Serviciului Naţional de Informaţii, Avril Haines, în care cer acces la documentele găsite în biroul privat al lui Biden, a declarat pentru CNN un purtător de cuvânt al senatorului Marco Rubio. Scrisoarea lui Rubio şi a preşedintelui Comisiei, senatorul democrat Mark Warner din Virginia, solicită, de asemenea, ca DNI să furnizeze o evaluare a prejudiciilor, precum şi o informare atât cu privire la documentele găsite în biroul lui Biden, cât şi cu privire la cele recuperate din reşedinţa lui Trump de la Mar-a-Lago.
Adina Silav