0.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 6:29
No menu items!

Un șofer a fost prins circulând cu 213 km/h pe autostrada A3

spot_img

Șoferului i-a fost reţinut permisul pentru 90 de zile şi aplicată o amendă de 810 lei

radar

Un bărbat, de 41 de ani, din judeţul Mureş, a fost depistat, joi, de polițiști în timp ce conducea cu 213 km/h pe autostrada Bucureşti – Ploieşti, fiindu-i reţinut permisul pentru 90 de zile şi aplicată o amendă de 810 lei, informează Poliţia Română.

Joi, în jurul orei 10.25, polițiștii Biroului de Poliţie Autostrada Bucureşti – Ploieşti (A3) au depistat un bărbat, de 41 de ani, din județul Mureș, în timp ce conducea un autoturism cu o viteză excesivă. Bărbatul a fost înregistrat cu aparatul radar, la kilometrul 52, pe sensul de mers  Ploiești – București, conducând cu o viteză de 213 km/h.

Conform legislaţiei în vigoare, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 810 lei. Totodată, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.

D.M.