4 C
București
joi, 21 noiembrie 2024 - 18:11
No menu items!

Umilința supremă: Rareș Bogdan, obligat să afle cine e Cătălin Cîrstoiu și să le spună și altora

spot_img

După ce au bâjbâit luni la rând în stabilirea candidatului comun la Primăria Capitalei, acum, când pare că l-au găsit, liderii PSD și PNL pun la cale strategia de campanie a acestuia. Și cum ezitările au generat reacții acide din partea unor lideri ai ambelor formațiuni, pentru a închide orice discuții și comentarii, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au ajuns la consens în privința desemnării șefilor de campanie a candidatului comun. Urmarea: în timp ce Sebastian Burduja și Gabriela Firea se vor ocupa de strângerea semnăturilor necesare înregistrării oficiale a candidaturii, Rareș Bogdan – europarlamentar și prim-vicepreședinte PNL –  a fost desemnat șeful campaniei de comunicare, susțin surse politice.

Așadar, după ce și-a exprimat în repetate rânduri lipsa de încredere în candidatura lui Cîrstoiu, inclusiv prin declarația că nu-l cunoaște „pe acest doctor de genunchi”, Rareș Bogdan este obligat să-și pună toată experiența în comunicare în slujba acestuia.

Rolul lui Rareș Bogdan în campania candidatului comun Cîrstoiu vine la o zi după ce europarlamentarul a făcut o serie de declarații ironice la adresa acestuia. „Am vrut să-l sun pe maestrul Cristoiu, cu care am făcut vreo trei ani emisiuni și să-l întreb: Ce faci, maestre, candidezi? De fapt e Cîrstoiu, nu Cristoiu. Eu nu îl cunosc pe domnul acesta. Am înțeles că e doctor de dinți… nu de dinți, de genunchi. Eu nu am probleme cu genunchii, din fericire încă mă țin genunchii. Eu nu îl știu, să-i dea Dumnezeu sănătate. Am înțeles că e manager la Spitalul Universitar”, a spus Rareș Bogdan luni.

Potrivit acelorași surse, Gabriela Firea va conduce campania pentru Cîrstoiu din partea PSD, în timp ce Sebastian Burduja, va conduce campania acestuia din partea PNL.

Ioana Theodoru