Traficanții sexuali pot obține profituri de peste 1 milion de lire sterline pe an de pe urma unui bordel, iar restricțiile Covid le-au ușurat munca, relatează jurnaliștii britanici de la The Guardian. „Iubiții” care lucrează pentru rețelele de crimă organizată primesc până la 500 de euro pentru fiecate tânără livrată ca sclav sexual în Marea Britanie.
Acum trei săptămâni, poliția a intrat într-un bordel din sud-estul Angliei după ce a primit informații despre activități infracționale acolo. Înăuntru, au găsit opt românce care purtau scuturi și măști și aveau lipite pe pereți afișe de sănătate și siguranță Covid-19. Lângă ușa din față stătea o sticlă de produse igienice de dimensiuni industriale.
„La suprafață, acest lucru nu arăta ca un loc în care se desfășurau infracțiuni și exploatarea sexuală”, spune Cristina Huddleston, specialist în sprijinul victimelor traficului care s-a alăturat raidului în acea seară.
În schimb, ancheta poliției a constatat că bordelul și femeile din interior se aflau sub controlul unei rețele criminale, care conducea și cel puțin alte trei incinte în care erau exploatate românce. Se estimează că doar unul dintre aceste bordeluri ar fi adus peste 1 milion de lire sterline în profit în fiecare an.
Conform statisticilor moderne ale sclaviei din Marea Britanie, numărul victimelor traficului sexual identificate a scăzut brusc în primele câteva luni de lockdown. Cu toate acestea, experții din prima linie spun că afacerile au mers ca de obicei pentru rețelele de crimă organizată care obțin profituri enorme din exploatarea a mii de femei și fete în Marea Britanie.
„Majoritatea muncii sexuale din Marea Britanie se desfășoară independent și consensual, dar când vine vorba de criminalitate există un model de afaceri agil, extraordinar de eficient, care a făcut din Marea Britanie o destinație principală pentru traficanții și proxenetele care aduc femei din estul Europei, în special din România,” a spus Huddleston, citată de The Guardian.
Huddleston, în calitate de șef al operațiunilor europene în cadrul organizației de caritate anti-trafic Justice and Care, conduce o rețea de experți care asistă poliția în identificarea victimelor exploatării sexuale. Ea spune că, în ciuda blocajelor, echipa lucrează la capacitate maximă.
Un avantaj al restricțiilor coronavirusului a fost scăderea infracțiunilor, cum ar fi spargerile, oferind poliției mai mult timp pentru a se concentra asupra infracțiunilor cu prejudicii grave.
„Într-un sens, acest lucru înseamnă doar că am avut timp să facem mai multe modele și investigații, iar amploarea a ceea ce ne confruntăm a devenit mai evidentă”, spune Huddleston.
Armata Salvării, care gestionează servicii legale de sprijin pentru victimele traficului de persoane, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la scăderea accentuată cu 53% a trimiterilor către Mecanismul Național de Referire (NRM), cadrul care identifică victimele sclaviei moderne în perioada februarie-aprilie a acestui an.
„Cu siguranță nu este cazul în care acest lucru înseamnă că a avut loc mai puțină exploatare, ci doar că a devenit și mai puțin vizibilă”, spune Emilie Martin, șefa operațiunilor caritabile.
DC Colin Ward, de la unitatea modernă de sclavie a poliției din Greater Manchester, spune că blocarea a făcut mai dificilă identificarea femeilor care se confruntă cu exploatarea. „În timpul blocării, serviciile de informare au fost întrerupte, cabinetele medicale sunt închise, oamenii nu sunt pe stradă văzând adrese unde se pot desfășura activități suspecte”, spune el.
Datele Armatei Salvării nu reflectă, de asemenea, ceea ce găsesc muncitorii din prima linie precum Huddleston și Ward atunci când investighează cazuri de criminalitate în industria sexuală din Marea Britanie.
Potrivit Armatei Salvării, doar 18 românce au intrat în serviciile de sprijin anul trecut, comparativ cu mai mult de 416 albanezi, 78 de chinezi, 48 de nigerieni și 46 de britanici.
„Statisticile sclaviei nu prezintă o imagine exactă a traficului sexual în Marea Britanie”, spune Huddleston. „Am lucrat cu peste 600 de victime din 24 de naționalități diferite, dar marea majoritate a femeilor pe care le găsim în bordeluri legate de criminalitatea organizată și exploatarea sexuală sunt românce. Cu toate acestea, femeile românce sunt reticente să meargă la poliție, iar cele care, în cele din urmă, declară că au fost exploatate rareori sunt de acord să intre în MRN, astfel încât să nu fie niciodată considerate victime ”
În 2018, o anchetă parlamentară privind exploatarea sexuală comercială a concluzionat că femeile românce erau traficate la scară industrială în Marea Britanie.
Poliția din Leicester a raportat că în cele 156 de bordeluri cercetate între 2016 și 2018, 86% dintre femeile sclave sexual erau românce.
În Northumberland, poliția a vizitat 81 de bordeluri într-o perioadă similară. Mai mult de jumătate erau conduse de grupări criminale care operau la mai multe adrese și 75% dintre femeile găsite erau românce. Poliția din Nottingham a găsit un grup care coordona o rețea care livra femei la 10 adrese diferite.
„Marea majoritate a femeilor pe care le găsim ori de câte ori investighăm o adresă legată de traficul sexual potențial sunt românce”, spune Ward. „Româncele au în prezent dreptul de a lucra aici, prin urmare o victimă se prezintă mai greu la noi ca să le putem ajuta. Ele trebuie să lucreze și să câștige bani, iar metodele de constrângere și control pe care le au sunt dificil de depășit.”
La începutul acestui an, un raport despre bandele românești de trafic de persoane, realizat de Radu Nicolae, un academician român la Centrul pentru Educație Syene, a folosit interviuri cu peste 20 de traficanți români condamnați pentru a deselecta modelul financiar folosit pentru controlul și exploatarea sexuală infracțională.
Se estimează că, în Marea Britanie, fiecare femeie controlată de o terță parte ar putea câștiga între 500 și 700 de lire sterline pe zi pentru traficantul său prin vizite multiple la clienți. Traficanții care au operat în Marea Britanie au declarat cercetătorilor că ei câștigă cel puțin 12.500 de lire sterline pe victimă în fiecare lună, sau 135.000 de lire sterline pe an.
În raport, traficanții prezintă un model de afaceri ierarhic eficient și nemilos, fiecare jucând un rol specific în procurarea femeilor pentru muncă sexuală în Marea Britanie, Italia, Spania și Germania.
În partea de jos sunt recrutorii locali cu înaltă calificare care operează în zone rurale în mare parte sărace din România, care sunt plătiți în jur de 500 € (450 GBP) pentru fiecare femeie pe care o recrutează, petrecând deseori luni întreținând 10-20 de femei la un moment dat.
„Majoritatea femeilor vizate sunt de obicei foarte vulnerabile, din medii extrem de sărace, cu antecedente de abuz sexual sau violență domestică, care, prin acest model de „iubit” folosit de recrutori, sunt manipulate să creadă că se află într-o relație autentică”, spune Laetitia Gotte, președintele Asociatia Free, o organizație caritabilă românească care oferă sprijin victimelor traficului.
„Scopul final este de a face femeia să accepte să-și părăsească casa și să se mute în străinătate pentru a face bani. [Femeile] sună naiv, dar dacă nu ați experimentat genul de viață pe care îl au aceste femei, nu cred că puteți înțelege alegerile și deciziile cu care se confruntă.”
O supraviețuitoare a traficului, care a dorit să rămână anonimă, a declarat pentru The Guardian cum a fost recrutată și traficată în muncă sexuală în Marea Britanie.
„Mai întâi am plecat într-o altă țară europeană și a fost bine, am avut un contract adecvat și un loc de muncă real”, a spus ea. „Scopul meu a fost să câștig bani pentru a-mi susține fiica prin același tip de muncă corespunzătoare în Marea Britanie, dar când am ajuns aici nu era ceea ce mă așteptam. Bărbatul [care m-a adus aici] m-a forțat să rămân și să fac [sex] o muncă pe care nu am vrut să o fac.„
Huddleston spune că aproximativ 90% dintre femeile cu care lucrează au fost recrutate prin modelul „iubit”, dar au ajuns să fie vândute în operațiuni infracționale mai mari.
În ceea ce privește amploarea criminalității organizate, în 87% din cazurile noastre de trafic aici, în Marea Britanie, vedem operațiuni ale mai multor femei conduse de mai mult de două persoane”, spune ea.
„De multe ori femeile călătoresc aici independent pe zboruri ieftine, știind că vor lucra în prostituție, dar cred că vor trebui să lucreze doar șase luni, vor putea păstra toți banii și vor putea alege câți clienți vor dormi cu fiecare zi.”
În schimb, când ajung în Marea Britanie, sunt supuse violenței fizice și sexuale și li se spune că trebuie să achite costurile zborurilor și transportului, plus să plătească pentru haine, produse cosmetice, chirie, mâncare. Adesea li se oferă sume mici de bani pentru a le trimite acasă familiilor, suficient pentru a oferi un stimulent pentru a continua să lucreze.
„Uneori am văzut femei forțate să facă operații estetice pe care trebuie să le plătească. Datoriile nu se plătesc niciodată”, spune Huddleston.
Femeile care se află în situații de exploatare rareori își raportează situația poliției, spune Elizabeth Flint, un consultant antitrafic care lucrează direct cu victimele din Marea Britanie.
„Există adesea o neînțelegere cu privire la natura controlului psihologic și emoțional care poate fi exercitat asupra persoanelor aflate în această situație”, spune ea.
„Supraviețuitoarele cu care am lucrat erau deseori libere să vină și să plece, aveau telefoane sau li se dădeau niște bani, doar cât să-i trimită acasă familiilor lor și să rămână să lucreze. De asemenea, acestea sunt ținute sub control de amenințarea reală sau percepută de violență, șantaj emoțional, frica față de autorități și rușine.”
Ward spune că atitudinile, instruirea și recunoașterea în rândul poliției a ceea ce constituie exploatarea sexuală s-au îmbunătățit simțitor, totuși autoritățile încă se confruntă cu o sarcină imposibilă.
„Acum un deceniu știam unde se găseau bordelurile și saloanele de masaj în Greater Manchester. Acum totul se face online și este imposibil pentru noi să găsim toate locurile în care s-ar putea întâmpla traficul”, spune el. „Ne înțelegem mai bine în această lume, dar condițiile de aici le fac viața mai ușoară traficanților. Nu vizăm lucrătorii sexuali, dar avem nevoie de mai multe resurse pentru a reuși să pune, capăt acestor operațiuni criminale. Ceea ce vedem în acest moment este doar o picătură în ocean„.
Pe măsură ce blocarea se relaxează, urgența de a rupe verigile lanțului care atrage femeile spre exploatare în Marea Britanie crește.
Într-o dimineață, săptămâna trecută, Huddleston se afla la un aeroport din Londra cu unul dintre experții săi în victime și o echipă de agenți ai forțelor de frontieră și ofițeri de poliție din Essex, încercând să identifice femeile care ar putea fi în tranzit către o viață de exploatare în Marea Britanie. Erau în căutarea femeilor care călătoreau singure, care ar putea avea foarte puține bagaje, să pară nervoase sau să nu pară vorbi în engleză.
„Uneori, femeile au avut răspunsuri la întrebările noastre sau au spus că sunt preluate de cineva, dar nu sunt în măsură să-l descrie”, spune Huddleston. Pe tot parcursul dimineții, experții au vorbit cu pasagerii despre care credeau că ar putea fi expuși riscului. O tânără care avea doar bagaje de mână, a ajuns singură într-un zbor din Turcia și a spus că este acolo să stea într-un hotel și să facă cumpărături.
„Nici măcar nu părea să-și dea seama că totul era închis”, spune Huddleston. „Cea mai dificilă parte a acestei slujbe este că avem doar câteva minute pentru a o face corect. Când o femeie trece prin securitate și urcă într-o mașină, atunci am pierdut-o. Probabil că nu o vom mai vedea niciodată”.
În Marea Britanie, cazurile suspectate de trafic și sclavie modernă pot fi raportate la linia de asistență a sclaviei moderne naționale la 08000 121 700.
Sursa: The Guardian
Editor: M.C.