1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:53
No menu items!

UK: Cea mai neagră zi a pandemiei. Regina a trimis scrisoare de încurajare familiei Johnson

spot_img

Regatul Unit a înregistrat 786 de noi decese ale unor persoane contaminate cu noul coronavirus în 24 de ore, un nou record care ridică la peste 6.000 numărul morţilor de COVID-19 din ţară, au anunţat, marţi, autorităţile britanice, relatează AFP şi Reuters. Tot marți a fost a doua zi petrecută de premierul Johnson la terapie intensivă, motiv pentru care Regina a trimis familiei scrisori de încurajare, transmite Agerpres

Regina Elisabeta a II-a i-a urat prim-ministrului Boris Johnson „o însănătoşire grabnică şi deplină” şi i-a trimis un mesaj de susţinere logodnicei sale însărcinate şi familiei lui, relatează Reuters, preluat de Agerpres

„Regina i-a trimis un mesaj lui Carrie Symonds (logodnica lui Boris Johnson, care este însărcinată n.r) şi familiei Johnson. Maiestatea sa a spus că se gândeşte la ei şi că îi doreşte prim-ministrului o însănătoşire grabnică şi deplină”, a anunţat Palatul Buckingham.

Premierul britanic Boris Johnson, internat luni la terapie intensivă din cauza îmbolnăvirii de COVID-19, a fost noaptea trecută într-o stare stabilă, a anunţat marţi purtătorul său de cuvânt.

Oficialul a declarat presei că lui Johnson, spitalizat duminică, i se administrează oxigen prin mijloace standard, nu cu ajutorul altor dispozitive de asistenţă respiratorie. Premierul nu a avut nevoie de ventilaţie mecanică, a precizat purtătorul de cuvânt. Prim-ministrul „este în continuare într-o stare de spirit bună”, a afirmat purtîtorul de cuvânt.

Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, a fost depistat pozitiv în 27 martie.  El a ajuns la spital după zece zile de izolare, timp în care a continuat să manifeste simptome specifice COVID-19.