1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:07
No menu items!

UE se declară îngrijorată de riscurile unei „degenerări” a crizei din Ucraina după descinderea la sediul opoziţiei

spot_img

 Catherine-Ashton1

Reprezentanta diplomaţiei UE, Catherine Ashton, care se va afla marţi şi miercuri la Kiev pentru a susţine reglementarea crizei politice cu care se confruntă această țară, s-a declarat „îngrijorată” de riscurile unei „degenerări” a crizei din Ucraina după o descindere la sediul opoziţiei, informează AFP.

„Înainte de vizita mea la Kiev, aflu cu îngrijorare informaţiile conform cărora poliţia a forţat întrarea în sediul celui mai mare partid de opoziţie”, a precizat Ashton, citată într-un comunicat transmis în noaptea de luni spre marţi, adăugând că aceste evenimente apărute „chiar în ziua în care preşedintele Viktor Ianukovici a propus o masă rotundă naţională (…) riscă serios să deraieze procesul” de negociere a unei reglementări a crizei prin care trece ţara.

Reprezentanta diplomaţiei UE a solicitat „autorităţilor ucrainene să dea dovadă de cât mai multă reţinere posibilă şi să se abţină de la orice utilizare suplimentară a forţei pentru a lăsa teren unei soluţii negociate” la impasul actual.

Forţele de ordine ucrainene au intervenit în forţă luni asupra manifestanţilor care blocau sediul guvernului şi au realizat o descindere la sediul partidului opozantei Iulia Timoşenko.

Poliţia a dezminţit orice implicare în operaţiunea împotriva partidului lui Timoşenko.

Anterior, Ianukovici anunţase că acceptă discuţii cu opoziţia, care cere demisia preşedintelui ca urmare a refuzului acestuia de a semna un acord cu UE, la finalul lunii noiembrie.

C.A.