Utilizatorii telefoniei mobile de pe teritoriul Uniunii Europene plătesc tarife extrem de diferite pentru aceleași servicii, potrivit unei analize a Comisiei Europene.
Cea mai mare diferență vizează apelurile mobile naționale: între Lituania, țara cu cele mai mici tarife, și Olanda, țara cu cele mai mari tarife, există o diferență de 774 %.
România este pe locul al doilea în topul celor mai ieftine țări, cu un preț mediu al unui minut de 2,2 eurocenți.
”Aceste diferențe de preț nu pot fi explicate prin diferențe de calitate, prin diferențe privind costul de prestare a serviciului sau prin diferențe între țări în ceea ce privește puterea de cumpărare a consumatorilor”, se arată în documentul citat.
Neelie Kroes, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar pentru Agenda Digitală, a afirmat că este urgentă realizarea unei piațe unice la nivelul UE, cu un grad optim de conectare.
„Din aceste cifre, reiese clar faptul că cele 28 de piețe de telecomunicații naționale din Europa nu aduc consumatorilor aceleași avantaje pe care le-ar genera o piață unică”, a afirmat Neelie Kroes.
Tariful mediu pe minut, în eurocenți
În cazul altor categorii de bunuri și servicii de bază din cadrul pieței unice europene, diferențele de preț sunt mult mai mici. De exemplu, un litru de lapte costă între 0,69 EUR și 0,99 EUR oriunde în UE, diferența de preț fiind de 43 %.
În cazul unui iPad, diferența de preț este de doar 11 % la nivelul UE.
În septembrie, Neelie Kroes va prezenta un nou pachet legislativ destinat să consolideze piața unică a telecomunicațiilor, potrivit Comisiei Europene.
Vlad Bârleanu