4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:22
No menu items!

Mașinile noi pe benzină și motorină vor fi interzise din 2035. Acordul de la Bruxelles

spot_img

Uniunea Europeană a ajuns joi la un acord privind legea care interzice vânzările de noi autoturisme echipate cu motoare pe ardere internă începând din 2035, obiectivul fiind de a accelera trecerea la vehiculele electrice şi combaterea schimbărilor climatice, transmite Reuters.

Negociatorii din statele membre UE şi Parlamentul European, care trebuie să aprobe noua legislaţie, precum şi Comisia Europeană, care elaborează noile legi, au convenit că producătorii auto trebuie să realizeze o reducere cu 100% a emisiilor de CO2 până în 2035, ceea ce va face imposibilă vânzarea noilor autoturisme pe benzină şi motorină în blocul comunitar.

„Acest acord reprezintă o veste bună pentru şoferi … maşinile noi cu emisii zero vor deveni mai ieftine, mai disponibile şi mai accesibile tuturor”, a afirmat liderul negociatorilor de la Parlamentul European, Jan Huitema, potrivit Agerpres.

La rândul său, vicepreşedintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, a declarat că acordul transmite un semnal puternic industriei şi consumatorilor.

„Europa adoptă trecerea la mobilitatea cu zero emisii”, a adăugat oficialul european.

Acordul include o reducere cu 55% a emisiilor de CO2 ale noilor autoturisme începând din 2030, faţă de nivelul din 2021, o ţintă mult mai ambiţioasă decât actualul obiectiv, care prevedea o reducere cu 37,5%. Noile vehicule comerciale trebuie să realizeze o reducere cu 100% a emisiilor de CO2 până în 2035, şi una cu 55% până în 2030.

Pe fondul sporirii presiunilor autorităţilor de reglementare, şeful brandului Volkswagen, Thomas Schaefer, a anunţat că din 2033 brandul va produce doar maşini electrice în Europa.

                                                                                                                   Adina Silav