3 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024 - 5:10
No menu items!

Udrea recunoaște că partidele sunt finanțate din bani negri

spot_img

Liderul PMP susține că mulți jurnaliști au fost plătiți și ei din aceeași bani făcuți cu încălcarea legii

Udrea 5_SZ

Președintele în funcție al PMP, Elena Udrea, vorbește tranșant, într-o postare pe pagina sa de Facebook, despre finanțarea campaniilor electorale sau a unor jurnaliști din bani negri. Fostul ministru le atrage atenția alegătorilor că pungile primate drept cadou în campanile electorale nu sunt plătite din salariile politicienilor, ci din „bani negri, făcuți cu încălcarea legii”.

Într-un moment în care toată clasa politică tace, fiecare politician gândindu-se căpoate trece neobservat, cred că tot ce se întâmplă, lucrurile pe care le aflăm din mărturiile celor implicaţi în cauze penale ar trebui, dimpotrivă, să provoace ample dezbateri, făcute fără ipocrizie şi cu scopul de a rezolva într-adevăr o criză a societăţii, pe care o vedem devoalată în toată amploarea ei.

Spun de ani de zile că modul de finanţare a partidelor şi a campaniilor electorale generează corupţie şi că trebuie schimbată legea. Faptul de a aresta doi, trei politicieni şi oameni de afaceri care nimeresc într-o cauză mai simplu de dovedit de procurori nu rezolvă nici pe departe problema.

Soluţia nu este isterizarea unor jurnalişti şi analişti pe la televizoare, cei mai mulţi dintre aceştia fiind plătiţi fix din aceiaşi bani, nu critica ipocrită făcută de-a dreptul greţos de politicieni care procedează fix la fel, doar că ei încă nu au fost întrebaţi de procurori. Soluţia reală este recunoaşterea realităţii şi schimbarea regulilor, cu consensul tuturor. Al partidelor, al presei care este parte a sistemului, dar şi al alegatorilor care primesc cu bucurie orice pungă în campanie. Aceştia trebuie să ştie că punga nu este plătită de politicieni din salariul lor, nici nu ar avea cum, ci, de cele mai multe ori, este din bani negri, făcuţi cu încălcarea legii

Elena Udrea

Valeriu Motoc