1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:57
No menu items!

UDMR și Partidul Civic Maghiar lucrează la autonomie

spot_img

kelemen hunor pdl

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, joi, la Cluj-Napoca, că proiectul de autonomie inițiat de Uniune va fi analizat de o comisie mixtă formată din câte trei reprezentanţi ai UDMR şi ai Partidului Civic Maghiar (PCM) şi şi-a exprimat speranţa ca discuţiile să fie finalizate „cât mai repede” pentru ca documentul să poată fi prezentat.

În ceea ce priveşte dialogul nostru cu PCM, am avut o întâlnire cu preşedintele acestui partid, Biro Zsolt, şi am stabilit că săptămâna viitoare vom nominaliza o comisie comună care să lucreze pe proiectul nostru de autonomie – trei oameni de la noi, trei de la ei. Ei au făcut observaţii şi au analizat proiectul nostru. Eu aş vrea ca discuţiile din comisie să dureze cât mai puţin, dar nu depinde de mine, eu încă nu cunosc detalii şi observaţiile colegilor de la PCM şi va trebui să reuşim să armonizăm punctele de vedere. Încercăm să finalizăm cât mai repede discuţiile.

Kelemen Hunor

președinte UDMR

Kelemen Hunor a ținut să precizeze că proiectul de autonomie al UDMR nu are nicio legătură cu evenimentele din Ucraina, pentru că de fiecare dată când Uniunea a vorbit despre autonomie şi descentralizare, „a vorbit despre un model european, nu despre secesionism, despre lucruri care se întâmplă în Ucraina şi Crimeea„.

Orice comparaţie cu Ucraina este greşită şi tendenţioasă. Noi nu căutăm soluţii conflictuale, aşa cum s-a întâmplat în Ucraina„, a adăugat liderul UDMR.

R.D.