6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:10
No menu items!

Ucraina vrea să ceară statut de candidat la UE în 2020 și să renunțe la neutralitate

spot_img

Poroșenko va prezenta un vast plan social și de reforme economice

 presedinte_ucraina-500x300

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a anunțat că va prezenta în cursul zilei de joi un vast plan social și de reforme economice care să permită fostei republici sovietice să-și depună peste șase ani candidatura pentru a obține statutul de membru al Uniunii Europene, relatează Reuters.

Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean) a ratificat la 16 septembrie Acordul istoric de asociere la Uniunea Europeană, deși punerea în aplicare a părții comerciale a actului a fost amânată până în ianuarie 2016 pentru a calma Rusia, care susține că pactul va afecta piețele sale.

„Astăzi voi vorbi în fața întregii Ucraine despre noul program, despre viziunea mea asupra ‘Strategiei 2020’”, a declarat Poroșenko, în deschiderea celei de-a doua părți a celui de-al 12-lea congres extraordinar al judecătorilor.

Acest program prevede aproximativ 60 de reforme și programe speciale, a căror punere în aplicare va permite Ucrainei să se pregătească pentru ca peste șase ani să putem depune cerere pentru a obține statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană

Petro Poroșenko,

președintele Ucrainei

Potrivit acestuia, una din cele mai importante reforme vizează schimbarea sistemului judiciar.

În același timp, președintele ucrainean a declarat că, pentru prima oară în cele peste cinci luni de conflict în estul țării, nu s-a semnalat niciun deces și nici răniți în ultimele 24 de ore, estimând că acordul de încetare a focului a început în cele din urmă să funcționeze.

Totodată, președintele Poroșenko a dat ordin cabinetului său de miniștri să elaboreze un proiect de lege privind renunțarea la statutul actual de țară nealiniată.

C.A.