-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:10
No menu items!

Ucraina: Turcinov a semnat decretul privind consolidarea securității naționale

spot_img

Olexandr Turcinov, Oleksandr Turcinov

Președintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, a semnat marți decretul privind măsurile de consolidare a securității naționale, măsuri destinate să conducă la creșterea „eforturilor de stabilizare a situației în țară și să împiedice desfășurarea de către Federația Rusă a unor acțiuni cu caracter subversiv pe teritoriul ucrainean”, relatează Interfax-Ukraina.

Astfel, prin semnarea acestui decret, președintele interimar ucrainean a dat undă verde transpunerii în practică a deciziei Consiliului pentru securitate națională și apărare din data de 5 mai cu privire la mobilizarea parțială și la măsuri de sprijin material pentru persoanele încorporate în forțele armatei ucrainene, precum și în alte formațiuni militare pe timp de pace.

Potrivit prevederilor acestui document, Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) i se ordonă să adopte măsuri suplimentare pentru a preveni scurgerea de informații cu privire la pregătirea și la efectuarea acțiunilor forțelor armate regulate și altor formațiuni militare.

Totodată, Turcinov a numit marți prin decret prezidențial un nou comandant al armatei terestre, în persoana generalului Anatoli Pușniakov.

C.A.