1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:52
No menu items!

Ucraina: 24 de candidați la alegerile prezidențiale. Printre aceștia, Timoșenko și Darth Vader din Războiul Stelelor

spot_img

 timoshenko

Comisia Electorală Centrală (CEC) din Ucraina a înregistrat un număr de 24 de candidați la alegerile prezidențiale prevăzute pentru 25 mai, printre care miliardarul Petro Poroşenko, favorit în sondaje, fostul premier Iulia Timoşenko, dar şi Darth Vader, personajul din Războiul Stelelor, după încheierea termenului limită de depunere a candidaturilor luni dimineață, informează agenția de presă EFE.

Lista candidaţilor înregistraţi pentru alegerile prezidenţiale anticipate din 25 mai, dată publicităţii după încheierea termenului în vederea depunerii dosarelor, include şi personaje neaşteptate, printre care liderul comunităţii evreilor, Vadim Rabinovici, şi reprezentantul Partidului ucrainean al Internetului, Darth Vader, văzut adesea la manifestaţiile din Piaţa Independenţei din Kiev purtând casca neagră şi pelerina eroului din seria Războiul Stelelor.

Toți cei 24 de candidați au depus o garanție de 2,5 milioane de grivne (aproximativ 233.000 dolari) pentru a putea concura în alegeri, dar până acum numai șapte dintre ei au obținut deja statutul de candidat oficial la funcția de președinte al Ucrainei.

Potrivit AFP, Comisia electorală care se ocupă de organizarea alegerilor prezidențiale din 25 mai în Ucraina a anunțat luni că a înregistrat 46 de cereri de candidaturi la funcția supremă în stat, între care miliardarul Petro Poroșenko, favorit în sondaje, și fostul premier Iulia Timoșenko. Conform Ria Novosti, 14 candidați au fost din start eliminați.

Lista va fi scurtată în urma procedurii de revizuire a dosarelor cu cereri, care ar urma să dureze până la 4 aprilie.

Miliardarul Petro Poroşenko, favorit în sondaje şi singurul oligarh care a susţinut deschis manifestaţiile proeuropene de la Kiev, şi-a anunţat la rândul său vineri candidatura pentru alegerile prezidenţiale din Ucraina. Poroșenko, a cărui avere este estimată de Forbes la peste 1 miliard de dolari, pe locul 7 pe lista celor mai bogați oameni din Ucraina, a primit sâmbătă susţinerea fostului campion de box Vitali Kliciko.

Fostul premier ucrainean Iulia Timoșenko (53 de ani) și-a confirmat participarea la scrutin, intensificându-și campania, deși, conform EFE, nu acumulează decât 10% din sprijinul popular în sondaje. Dar ea pare a fi hotărâtă să-și ia revanșa după ce a fost învinsă în 2010 de către Viktor Ianukovici.

Aflat în scădere în sondajele de opinie, Partidul Regiunilor al preşedintelui demis Viktor Ianukovici l-a desemnat pe Mihailo Dobkin, fostul guvernator al regiunii rusofone Harkov, dar mai mulţi reprezentanţi ai formaţiunii au intrat, la rândul lor, în cursa pentru alegerile prezidenţiale, fără să aibă susţinerea oficială, printre care şi fostul vicepremier Iuri Boiko.

Svoboda (ultranaționalistă), una dintre cele trei formațiuni care stau la baza guvernului interimar actual din Ucraina, l-a numit pe liderul său, Oleg Tiagnibok, drept candidat la viitorul scrutin prezidențial. Printre candidați figurează și liderul grupului paramilitar Pravâi Sektor (Sectorul de Dreapta), Dmitro Iaroș.

C.A.