2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 6:56
No menu items!

Tăriceanu: Mă aștept ca, într-o săptămână, să strâng cele 191 de semnături pentru trimiterea cererii de suspendare la CCR

spot_img

Președintele Senatului a arătat că până marți dimineață cererea de suspendare a șefului statului a fost semnată de toți membrii grupului liberal-conservator

Tariceanu_Senat_SZ-500x333

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, lider al Partidului Liberal Reformator (PLR), a declarat marți că se așteaptă ca, într-o săpămână, să strângă toate cele 191 de semnături necesare pentru pentru trimiterea la Curtea Constituțională a cererii de suspendare a lui Traian Băsescu.

Momentan cererea a fost semnat[ de toți colegii mei din grupul liberal-conservator. Mă aștept ca într-o săptămână să strâng cele 191 de semnături necesare pentru trimiterea cerererii de suspendare la Curtea Constituțională.

Călin Popescu-Tăriceanu
președintele Senatului, președintele PLR

Liderul PLR i-a răspuns marți lui Traian Băsescu pe tema suspendării:Traian Băsescu nu ştie să se poarte decât ca un mitocan, vorbeşte mitocăneşte, jigneşte adversarii, nu e nimic nou. În comunicatul de vineri seară vorbeam de iniţierea procedurilor de suspendare şi acolo am spus: propun ca Parlamentul să ia decizia suspendării în preaja zilei de 23 septembrie, deci cu o o anumită marjă în acea zi pentru că am anticipat că pot exista anumite întârzieri, fie de al Curtea Constituţioanlă sau alte considerente. Deci, domnul Băsescu, ori citelte el mai bine, ori îi pune pe cei de la preşedinţie să îl informeze mai bine„.

În aceeași conferință de presă, Călin Popescu-Tăriceanu s-a referit și la decizia Tribunalului București de a respinge cererea PNL de înregistrare a unor modificări aduse statutului partidului. Tăriceanu a arătat că PNL are, în prezent, o problemă juridică, dar „cea mai gravă” este una politică legată de modul în care se raportează la inițiativa sa de suspendare din funcție a șefului statului.

Nu vreau să comentez decizia Tribunalului București, trebuie să constatăm doar că mișcările politice care au avut loc în PNL și care au urmărit îndepărtarea lui Antonescu și punerea cât mai repede a lui Iohannis în funcția de președinte al partidului s-au făcut fără respectarea prevederilor statutare și iată care este consecința: PNL cred că are o problemă în acest moment. Aceasta este o problemă juridică, dar cea mai gravă problemă a PNL-ului este una politică și este legată de modul în care se raportează la inițiativa mea de suspendare a președintelui.

Călin Popescu-Tăriceanu
președintele Senatului, președintele PLR

El a susținut că PNL și-a pierdut identitatea de partid liberal ducând o politică „pro-Băsescu”. „Mie mi se pare de-a dreptul jenant, rușinos pentru un partid cu tradiție, cu vechime, care a avut o poziție bine articulată pe scena politică, care s-a luptat cu regimul Băsescu și care azi capitulează în mod nejustificat și ajunge să fie dominat copios, din cap până în picioare, începând cu domnul Iohannis, de către PDL și domnul Blaga. Schimbarea asta de atitudine, favorabilă președintelui Băsescu, nu face decât să demonstreze că PNL și-a pierdut identitatea„, a adăugat Tăriceanu.

Tribunalul București a respins luni cererea PNL de înregistrare a unor modificări aduse statutului partidului. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel București.

D.M.