-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:57
No menu items!

Tăriceanu îi invită pe liberalii din PNL să se alăture PLR

spot_img

Președintele PLR le-a transmis o scrisoare deschisă foștilor colegi liberali

tariceanu plr

Liderul Partidului Liberal Reformator (PLR), președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, le-a transmis, miercuri, o scrisoare deschisă foștilor colegi liberali în care îi invită să se alăture PLR, pentru ca Traian Băsescu, Elena Udrea, Emil Boc și Vasile Blaga să rămână „doar cu liderii aleși nestatutar la Congres”.

Stimați prieteni,

Mă adresez pe această cale liberalilor din PNL, acelor colegi alături de care am militat atâția ani pentru liberalism, pentru un partid liberal autentic, puternic, influent, respectat în plan european, popular printre români, dar mai ales unit prin convingerile comune ale membrilor săi. Atașamentul la valorile și ideologia liberală ne-au obligat să înființăm în vara acestui an Partidul Liberal Reformator, ca o replică necesară la mai vechiul plan urzit de Traian Băsescu și echipa sa din PD de acaparare a PNL sub egida unui partid, a cărui unică doctrină este compusă din interesele personale și de grup restrâns ale Președintelui României, ale Elenei Udrea, ale lui Emil Boc și Vasile Blaga. Evenimentele din ultima vreme confirmă că acțiunea noastră, a celor din PLR, a fost corectă și justificată, singura în măsură să salveze liberalismul de la compromitere.

În ultima sa intervenție televizată de la B1TV, Traian Băsescu a trasat viitorul ”marelui partid”, rezultat din mult lăudata fuziune dintre PDL și PNL.

În primul rând, după alegeri, când păcăleala înființării ”marelui partid” își va fi atins scopul, adică pierderea prestigiului, popularității și identității de către PNL, PDL va denunța parteneriatul cu PNL.

În al doilea rând, urmează fuziunea PDL cu PMP. Chiar dacă acum au nume diferite, nu există nicio diferență între PDL și PMP, ambele partide sunt lipsite de vreo ideologie și sunt conduse de proprietarii cunoscuți: Traian Băsescu, Elena Udrea, Emil Boc și Vasile Blaga. Orgoliile personale ale Elenei Udrea și ale protectorului său, singurele care au dus la înființarea PMP, vor acționa pe altă direcție, după ce Traian Băsescu își va fi terminat de chinuit România de la Cotroceni, dar care va încerca s-o chinuie în continuare în calitate de lider absolut al PDL căutând să-și construiască o influență politică necesară pentru a scăpa de răspunsurile pe care le are de dat în fața Justiției.

Experiența ne arată că declarațiile lui Traian Băsescu au fost făcute adesea pentru a deruta auditoriul. De data aceasta, evoluțiile din interiorul PNL, evoluția relațiilor de la centru și din teritoriu dintre PDL și PNL și performanța inconsistentă și contradictorie a președintelui PNL și candidatului Klaus Iohannis sunt argumente puternice că planul expus de Traian Băsescu este real.

Legat de evoluțiile din PNL și de relațiile din teritoriu cu PDL, asistăm la un haos și o debusolare generală, generată de abandonarea principiilor care au stat totdeauna la baza acțiunilor politice ale PNL. Cel mai grav este că liderii locali ai PNL sunt forțați prin diverse metode, mai mult sau mai puțin directe, să abandoneze leadership-ul politic în favoarea oamenilor lui Vasile Blaga. Recenta hotărâre a Justiției privind ilegalitățile comise la congresul PNL, la care a fost ales ca președinte Klaus Iohannis, posibilele probleme de incompatibilitate ale candidatului Iohannis aflate încă pe rol, ca și incapacitatea sa politică demonstrată în aparițiile publice, contribuie substanțial la starea de incertitudine din PNL.

Klaus Iohannis are o contribuție importantă și la slăbirea coeziunii din PNL și a încrederii liberalilor în actuala conducere. Prezentat de fostul președinte al PNL ca o mare descoperire, Klaus Iohannis se dovedește a fi o mare deziluzie, un instrument eficient manipulat de Vasile Blaga pentru slăbirea forței PNL. În acest sens, o majoritate semnificativă a opiniei publice privește cu uimire cum fervenții critici din anii trecuți ai lui Traian Băsescu și ai regimului său, membri marcanți ai PNL, au devenit inexplicabil, peste noapte, avocații săi. Nu cred că există o cale mai eficientă de a discredita PNL în fața opiniei publice. Chiar dacă relațiile mele personale cu Crin Antonescu au fost destul de reci (eufemistic vorbind), n-aș fi crezut vreodată că domnia sa s-ar putea transforma din adversarul ireductibil al lui Traian Băsescu în apărătorul său și al regimului pe care l-a patronat. Același lucru pot să-l spun și despre alți foști colegi din PNL. S-au lăsat ademeniți cu promisiuni sau păcăliți cu proiectul ”marelui partid”, devenind partizani ai lui Traian Băsescu la scenă deschisă. După alegerile prezidențiale, planul anunțat de Traian Băsescu va fi pus în practică, iar proiectul ”marelui partid” va fi abandonat, lăsând în urmă un PNL slăbit și compromis. Cum oare se vor mai prezenta pnl-iștii în fața alegătorilor în 2016? De ce prestigiu, respect și încredere s-ar mai putea bucura marele partid istoric, după ce a devenit anexa lui Traian Băsescu?

Zilele acestea am inițiat procedura de suspendare a Președintelui României. Chiar înainte să dau publicității ”Expunerea de motive” pentru suspendare, Klaus Iohannis s-a pronunțat, alături de Vasile Blaga, împotrivă. Știm bine că dl. Iohannis n-are nimic în comun cu liberalismul, dar e inadmisibil să vândă partidul pentru un ipotetic procentaj de voturi care i-ar putea veni dinspre susținătorii lui Băsescu, iar ceilalți membri ai PNL să asiste la această trădare a electoratului liberal fără să se împotrivească.

Stimați prieteni liberali,

Traian Băsescu a vrut să acapareze PNL încă din 2005 și a reușit în 2014, grație unor lideri slabi, fără viziune politică, prizonieri ai unor interese meschine și ușor de manevrat. Vă invit să veniți alături de noi, liberalii din PLR, să-i lăsăm pe Traian Băsescu, Elena Udrea, Emil Boc și Vasile Blaga doar cu liderii aleși nestatutar la Congres și să zădărnicim astfel planurile lor de compromitere a liberalismului în România și în Europa. Să-i lăsăm pe Traian Băsescu, Elena Udrea, Emil Boc și Vasile Blaga singuri în fața electoratului să răspundă pentru faptele lor, fără camuflajul conferit de istoria și prestigiul PNL.

Călin Popescu-Tăriceanu
președintele Senatului, președintele PLR

D.M.