-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:09
No menu items!

Tăriceanu: „Decizia PNL ţine cont de interesele personale ale lui Antonescu”

spot_img

Antonescu Tariceanu

Fostul prim-ministru şi preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a explicat, miercuri seara, la Antena 3, de ce crede că ieşirea PNL din USL şi de la guvernare e o greşeală. „Cred că această decizie pe care Crin Antonescu a promovat-o cu insistenţă nu ţine cont de interesele PNL, ci de interesele lui personale”, a declarat Tăriceanu la Sinteza Zilei. 

PRINCIPALELE DECLARAŢII ALE LUI CĂLIN POPESCU TĂRICEANU:

  • Este una dintre cele mai grele decizii pe care le-am luat în viaţa mea. Mi-am petrecut toată cariera politică în PNL. Am avut onoarea deosebită să conduc acest partid şi să fiu premier PNL.
  • Mi-am dat demisia din mai multe motive. Primul motiv, cel de ordin moral: avem cu toţii o minimă responsabilitate faţă de cei care ne votează. (…)Responsabilitatea implică o anumită atitudine. Nu te poţi deroba de la această atitudine cu uşurinţă.
  • Sunt şi alte lucruri care s-au adăugat. Am avut o execuţie lapidară a unui coleg, a senatorului Ilieşiu, care are dreptul la părerea lui.
  • Observ că în PNL, din ce în ce mai mult, chestiunile care au valoare simbolică consistentă sunt privite cu dezinteres.
  • PNL a fost casa mea politică, dar am văzut o deteriorare a comportamentului şi a modului de relaţionare si cred că am luat o decizie care mi-a fost foarte dificilă.
  • Consider că în viaţa politică putem să avem diferenţe de păreri, dar lupta trebuie să se menţină într-un cadru civilizat. Cred că această decizie pe care Crin Antonescu a promovat-o cu insistenţă nu ţine cont de interesele PNL, ci de interesele lui personale.Nu partidul a simţit nevoia despărţirii de PSD, ci Crin Antonescu. Crin Antonescu nu a dorit să găsească o soluţie la criza politică. Crin Antonescu încearcă să găsească o nouă formulă pentru a câştiga alegerile.
  • Crin Antonescu nu vrea să recunoască că-i face cu ochiul lui Traian Băsescu, probabil şi Traian Băsescu îi face cu ochiul lui.
  • Cel mai mult, în acest moment, îmi doresc ca, împreună cu partenerii din USL sau USD, cum vreţi să-i spuneţi, să refacem acest proiect al USL-ului, pentru că oamenii şi-au pus în noi nişte speranţe. Cred că premisele pentru ca România să iasă din criză sunt foarte bune şi nu trebuie să ratăm acest lucru.

CITEŞTE ŞI: Tăriceanu: Candidez la prezidențiale susținut de USD și îl voi învinge pe Antonescu

Despre Victor Ponta:

M-a surprins cât de repede a evoluat şi cât de bine s-a descurcat în funcţia de premier într-o perioadă grea. Cred că Victor Ponta ar putea sa facă şi mai mult, şi mai bine, într-o echipă în care fiecare îşi va înţelege rolul pe deplin, ţinând cont de interesul naţional.

R.D.