Specialiștii atrag atenția că încă nu sunt rezolvate problemele legate de insolvența persoanelor fizice și a regiilor autonome
Noua lege a Insolvenței (85/2014) a intrat în vigoare în urmă cu o lună, iar așteptările mediului politic și ale mediului de business sunt foarte mari. Dorin Petcu, Partener al TZA Insolvenţă SPRL explică într-un interviu pentru Sursa Zilei că evoluția numărului de falimente și de companii care revin în circuitul comercial normal nu depinde de aplicarea legii insolvenţei în mod particular, ci de starea economiei în general.
Care sunt efectele imediate pe care aplicarea noii legi a insolvenţei le va avea asupra economiei naţionale?
Principalul scop al noii legi a fost de a concentra, într-un singur document, legislaţia aplicabilă în materie de insolvenţă şi prevenire a insolvenţei, aici referindu-ne la mandatul ad-hoc şi concordatul preventiv. Din această perspectivă, putem aprecia că textul de lege în mare parte şi-a atins obiectivul.
Rămâne în continuare, însă, nesoluţionată pe deplin insolvenţa regiilor autonome. Pentru acestea, considerăm că este necesar un cadru legal special cu privire la insolvenţă, patrimoniul acestora fiind preponderent public, iar soluţia lichidării fiind contrară interesului public. Prin natura activităţii regiilor autonome, disfuncţionalităţile în operare sau şi, mai grav, încetarea activităţii şi lichidarea ar genera prejudicii semnificative beneficiarilor finali, care, în cele mai multe cazuri nefiind parte a procedurii, vor fi lipsiţi de mijloacele legale pentru a-şi apăra interesele.
Noul cadrul legal aduce un spor de transparenţă şi o responsabilizare superioară a participanţilor la procedură, prin definiţiile noi introduse, clarificarea anumitor practici, dar şi prin structurarea mai clară a mecanismelor de aprobare a planurilor de reorganizare. Din această perspectivă, nu ne aşteptăm la evoluţii notabile în ceea ce priveşte impactul acestei legi nici sub aspectul numărului de proceduri noi şi nici din perspectiva creşterii gradului de recuperare în procedurile existente. Re-inserţia firmelor în insolvenţă în circuitul economic şi absorbţia activelor firmelor aflate în faliment, cu consecinţele fireşti în materie fiscală, depind mai degrabă de starea generală a economiei, de finanţarea activităţilor de investiţii şi de relansarea economică şi mai puţin de reglementările în materie de insolvenţă.
Care sunt riscurile pentru activitatea companiilor ca urmare a intrării în vigoare a noii legi?
Insolvenţa a fost privită în ultima vreme ca fiind o procedură de natură a crea avantaje pentru societăţile comerciale ce apelează la aceasta în mod voluntar, în contradictoriu cu interesele creditorilor, în special cu ale creditorilor bugetari. Dintr-o perspectivă practică, insolvenţa nu este doar o procedură prin care creditorii îşi pot recupera creanţele, dar şi o modalitate de protecţie a debitorului aflat în dificultate financiară în sensul realizării unui plan de reorganizare, care să permită plata creanţelor şi re-inserţia acestuia în circuitul economic normal.
Faptul că anumite prevederi ale procedurii, dar şi practica instanţelor de judecată au fost deseori contradictorii a aruncat o umbră de îndoială atât asupra procedurii în sine, cât şi asupra practicienilor în insolvenţă ori a societăţilor comerciale supuse procedurii de insolvenţă. Totuşi, de ce ar trebui să privim insolvenţa ca pe ceva rău pentru economie? Dimpotrivă, găsim că este modalitatea prin care economia scapă de corpurile bolnave incurabil, le însănătoşeşte pe cele tratabile şi reintroduce în circuitul economic resurse valoroase – terenuri, utilaje, active necorporale etc.
De aceea, nu credem că noua lege privind procedurile de pre-insolvenţă şi de insolvenţă va avea ca efect reducerea numărului de proceduri prin impunerea de bariere de diverse feluri. Limitarea accesului la procedură nu poate decât să prejudicieze şi mai mult creditorii şi debitorii deopotrivă, lipsindu-i, fără a pune altceva în loc, de un instrument de lucru esenţial şi firesc într-o economie de piaţă. Nume mari în piaţă au utilizat procedura insolvenţei pentru a se reorganiza şi adapta unui nou climat economic. Amintim exemple precum Chrysler sau General Motors. Insolvenţa poate fi un foarte bun instrument de relansare a unei afaceri care, pe termen lung poate produce mult mai multe beneficii decât lichidarea imediată.
Riscurile la care se expun societăţile care apelează la protecţia conferită de legislaţia insolvenţei rămân similare, doar că prin noua lege putem aprecia că s-au introdus instrumente de natură a le facilita reorganizarea, reducând hazardul moral existent în procedura reglementată prin Legea 85/2006.
Dați câteva exemple de schimbări pozitive pe care această lege le va aduce în economie.
1. În materie de reorganizare, introducerea pragului de minim 30% din masa credală pe lângă votul pe categorii pentru aprobarea planului de reorganizare. Dacă ne raportăm la modalitatea de decizie în cadrul unei societăţi comerciale, respectiv majoritatea simplă din numărul voturilor asociaţilor/acţionarilor, un prag de 30% poate părea chiar mic. Este un pas spre normalitate în condiţiile în care o minoritate din punct de vedere al ponderii în masa credală încă poate decide cu privire la aprobarea unui plan de reorganizare. Pe de altă parte, măsura exclude posibilitatea aprobării unui plan de reorganizare fără acordul unui creditor majoritar cu o pondere de peste 70% din totalul masei credale, situaţie întâlnită în special în creditările proiectelor imobiliare, unde băncile deţin ponderi semnificative din totalul creanţelor.
2. Revenirea la cuantumul creanţelor din tabloul definitiv în situaţia eşuării planului. Astfel, pentru creanţele remise prin planul de reorganizare, creditorii pot cel puţin să facă uz de beneficiile fiscale ce rezultă în urma pronunţării unei hotărâri de închidere a procedurii falimentului, chiar dacă în această procedură nu a fost recuperată fie şi măcar în parte creanţa lor.
3. Limitarea perioadei de observaţie la un an. Deseori creditorii s-au plâns de prelungirea excesivă a perioadei de observaţie din cauza contestaţiilor formulate în procedură, uneori chiar de către debitor. Astfel, noua reglementare ar trebui să aducă un plus în celeritatea procedurii, principiu altminteri fundamental al procedurii insolvenţei.
4. Protecţia finanţărilor acordate în procedură. Este cunoscut faptul că o reorganizare de succes şi executată într-un interval de timp relativ scurt presupune cel mai des finanţarea societăţii în insolvenţă, în vederea executării planului de reorganizare. Noul cadrul legal prevede o categorie de creditori distincţi, cu un rang de prioritate superior pentru cei care acordă finanţări în cadrul procedurii. Această prevedere ar trebui să faciliteze finanţarea societăţilor în procedură şi să crească şansele de reorganizare a acestora.
Prin intrarea în vigoare a noii legi a insolvenţei există riscul declanşării unui val de falimente în economie?
Cu siguranţă nu putem vorbi de un astfel de risc. Creşterea numărului de falimente nu este rezultatul aplicării legii insolvenţei în mod particular, ci al stării economice. Este adevărat că au fost cazuri de utilizare extremă a anumitor prevederi ale legii, dar starea de faliment a unei societăţi nu este dată de aplicarea sau nu a unei anumite reglementări, ci în primul rând de incapacitatea acesteia de a face faţă la obligaţiile asumate în derularea activităţii.
Motivele intrării în incapacitate de plată nu au legătură cu legea insolvenţei, indiferent că vorbim de legea din 2006 sau cea intrată recent în vigoare. Legea observă în primul rând îndeplinirea condiţiilor pentru ca o societate să fie supusă prevederilor acesteia, iar mai apoi reglementează procedura, precum şi drepturile, obligaţiile şi atribuţiunile participanţilor la procedură.
Avea România nevoie de o schimbare în ceea ce priveşte legislaţia privind insolvenţa?
Schimbarea a intervenit în mod firesc după aproximativ cinci ani de criză, în care s-au văzut atât valenţele, dar mai ales slăbiciunile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Dacă nu s-ar fi realizat această lege a procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu siguranţă s-ar fi procedat la o amendare severă a legislaţiei anterioare.
Din păcate, principala carenţă a reglementării actuale este imposibilitatea consolidării întregii legislaţii în materie de insolvenţă. De exemplu, insolvenţa unităţilor administrativ teritoriale a rămas în continuare reglementată prin act normativ separat.
De asemenea, nu avem o lege a insolvenţei persoanelor fizice, care, deşi nu este un demers nou, pe fondul crizei economice şi al creşterii incapacităţii de plată al populaţiei, a căpătat din nou contur. Desigur că există o parte a pieţei care este reactivă la o astfel de lege, dar pe de altă parte, aşa cum legea oferă şansa unei societăţi comerciale să se reorganizeze sub protecţia legii, ar trebui să ofere o posibilitate similară şi persoanelor fizice. Este adevărat că o lege a insolvenţei persoanelor fizice nu trebuie înţeleasă ca o modalitate de remitere a datoriilor în condiţiile menţinerii patrimoniului şi trebuie să aibă în vedere şi o serie de restricţii care trebuie adresate celor care apelează la protecţia legii insolvenţei. Spre exemplu, o persoană insolventă, aşa cum va fi definită de lege, nu ar trebui să poată ocupa funcţii decizionale nici în sectorul public şi nici în cel privat. Iar din informaţiile noastre, există câteva propuneri legislative cu privire la insolvenţa persoanelor publice. Indiferent care dintre aceste legi va fi adoptată, orice nouă reglementare va trebui să evite instituirea în plan individual a hazardului moral, persoanele fizice să poată lua decizii cu privire la activele altor entităţi, având ca scop propriul profit, fără însă a răspunde de efectele deciziilor lor. Pentru o exemplificare a conceptului, o persoană nu poate contracta credite ştiind că nu poate să le achite şi să nu fie responsabilă, respectiv să fie absolvită de plata acestora în baza unei legi a insolvenţei.
TZA Insolvenţă SPRL este parte a companiei Țuca Zbârcea & Asociații, care a contribuit prin consultanță remunerată la elaborarea noului Cod Penal şi al Codului de Procedură Penală.
Vlad Bârleanu