-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:49
No menu items!

TVR se pregăteşte de concedieri colective

spot_img

Restructurarea personalului din Televiziunea Română începe luni, cu selecţia, pe criterii profesionale, a celor 2 395 de angajaţi care vor rămâne în noua structură a SRTv, informează reprezentanţii TVR.

Potrivit sursei citate, la selecţie vor participa toţi salariaţii SRTv, notificaţi în acest sens, cu excepţia situaţiilor prevăzute de legislaţia incidentă în materia concedierii colective.

Este o nouă etapă a restructurării TVR de la revenirea lui Claudiu Săftoiu la conducerea CA.

Selecţia angajaţilor presupune trei etape – depunerea unui memoriu de activitate, susţinerea unui test grilă şi a unui interviu – care, în punctajul final, vor conta cu ponderi de 50, 20, respectiv 30%. Vor funcţiona 11 comisii de evaluare alcătuite din profesionişti în domeniile corespunzătoare fiecărei categorii de activitate din SRTv.

După afişarea punctajelor finale şi încheierea procedurilor de disponibilizare, angajaţii selectaţi vor fi repartizaţi în structurile şi pe funcţiile din noua organigramă.

Reprezentanţii TVR mai spun că „procesul de restructurare a personalului SRTv se derulează în mod transparent, cu respectarea strictă a legislaţiei incidente şi cu punerea în prim-plan a calităţilor profesionale ale angajaţilor”.