-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:33
No menu items!

TVA redus la 5% pentru comercializarea cărţilor în format electronic

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede reducerea cotei TVA la 5% la comercializarea cărţilor în format electronic.

Actul normativ modifică articolul 291 alineatul (3) litera a) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal. Legea promulgată prevede extinderea sferei de aplicare a cotei reduse de TVA şi asupra comercializării cărţilor în format electronic, în scopul susţinerii lecturii.

„Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de bunuri şi prestări de servicii: livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, pe suport fizic şi/sau pe cale electronică, cu excepţia celor care au, în totalitate sau în mod predominant, un conţinut video sau un conţinut muzical audio şi a celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii”, stipulează actul normativ

Iniţiatorii proiectului precizau, în expunerea de motive, că România are cea mai mică piaţă de carte din Uniunea Europeană, raportată la numărul de locuitori, cu o valoare de circa 60-65 de milioane de euro anual, potrivit datelor Eurostat.

Aceeaşi sursă arată că aproximativ 95% dintre români cu vârsta de peste 18 ani nu achiziţionează nici măcar o carte, în decursul unui an.

                                                                                                                 Adina Silav