4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 18:25
No menu items!

Turnul Eiffel, o construcţie unică

spot_img

Turnul Eiffel, o construcţie unică

Turnul Eiffel este o construcție faimoasă din Paris, devenită simbolul Franței, cel mai răspândit la nivel mondial. Monument istoric, Turnul Eiffel face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Conceput de trei ingineri, turnul a fost cumpărat şi brevetat de Gustave Eiffel şi a devenit una dintre principalele destinații turistice ale lumii, cu aproape şase milioane de vizitatori anual. Până în anul 1930, a fost cea mai înaltă clădire din lume.

Iniţial, structura urma să servească drept arc de intrare la Expoziția Universală, un târg mondial ce sărbătorea centenarul revoluţiei franceze, însă şi-a schimbat scopul.

Publicul a întâmpinat cu reticență această construcție, considerând-o inestetică, dar, astăzi, este considerată simbolul orașului și una dintre cele mai frapante piese de artă arhitecturală ale lumii, devenit si clișeu hollywoodian.

În funcţie de temperatura aerului, Turnul Eiffel își schimbă înălțimea cu câțiva centimetri, datorită contractării și dilatării aliajului de metale conţinut, iar vârful turnului pendulează câţiva centimetri atunci când bate vântul.

Turnul poate fi văzut din orice punct al oraşului, este deschis publicului pe tot parcursul anului, are trei nivele accesibile publicului pe scări și cu liftul, include oficiu poştal, restaurante, magazine cu suveniruri şi internet cafe-uri, iar, din vârf, se poate admira panorama oraşului în prezenţa ghizilor.

R.M.

Articolul precedent
Articolul următor