4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 17:19
No menu items!

Turist găsit mort în Bucegi

spot_img

Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a fost găsit mort într-o râpă din apropierea Văii Caraimanului

bucegi

Un turist în vârstă de 35 de ani care a urcat pe munte sâmbătă dimineaţă cu un grup de prieteni şi a cărui dispariţie a fost anunţată sâmbătă seară a fost găsit mort, într-o râpă din apropierea Văii Caraimanului din Munţii Bucegi.

Potrivit şefului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, citat de MEDIAFAX, salvatorii montani au fost anunţaţi sâmbătă seară că un turist care sâmbătă dimineaţă a urcat pe munte cu un grup de prieteni nu este de găsit. Cel care a anunţat dispariţia bărbatului a spus că acesta s-a desprins de ceilalţi turişti, iar seara, când au ajuns la unitatea de cazare, prietenii săi au constatat că nu-l găsesc.

Sâmbătă seară, salvamontişii l-au căutat pe bărbat, însă au renunţat la acţiune din cauza întunericului. Salvamontiştii şi jandarmii montani au reluat căutările duminică dimineaţă, când turistul a fost găsit mort. Trupul acestuia a fost descoperit într-o râpă, la apoximativ 100 de metri de traseul montan Valea Caraimanului, într-un curs de apă.

În acest caz va fi deschis un dosar de cecetare penală pentru moarte suspectă.

R.D.