6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:25
No menu items!

Turismul începe prost anul: Atât sosirile, cât și înnoptările au scăzut în ianuarie

spot_img

turism iarna

Sosirile turiștilor în hoteluri și pensiuni au scăzut cu 0,4%, iar înnoptările cu 2,3% în luna ianuarie a acestui an față de aceeași lună a anului trecut, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). La punctele de frontieră s-au înregistrat scăderi atât la sosirile vizitatorilor străini (-1,8%), cât şi la plecările în străinătate ale turiștilor români (-0,3%).

”Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în luna ianuarie 2014, au însumat 425.500 de persoane, în scădere cu 0,4% faţă de cele din luna ianuarie 2013. Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat, în luna ianuarie 2014, 78,5% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat  21,5% din numărul total de sosiri, ponderi  apropiate de cele din luna ianuarie 2013”, arată INS.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în hoteluri și pensiuni, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (81,9% din total turişti străini), iar din aceştia 79% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Sosirile în hoteluri deţin în luna ianuarie  2014 o pondere de  73,7% din totalul sosirilor în hoteluri și pensiuni. Faţă de luna ianuarie 2013, sosirile în hoteluri în luna ianuarie 2014 sunt în creştere cu 0,4%. Înnoptările au însumat 840.000, în scădere cu 2,3% faţă de cele din luna ianuarie 2013.

Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat, în ianuarie 2014, 77,6% din numărul  total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 22,4%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (81,6% din total turişti străini), iar din aceştia 75% au fost din ţările aparţinând UE.

Durata medie a şederii în luna ianuarie 2014 a fost de 2 zile la turiştii români, în timp ce la turiştii străini a fost de 2,1 zile. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna ianuarie 2014 a fost de 15,7% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 0,8 puncte procentuale faţă de luna ianuarie  2013.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare  în luna ianuarie 2014 s-au înregistrat la hoteluri (19,1%) şi la pensiuni turistice (11,8%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna ianuarie de 453.300, în scădere cu 1,8% faţă de luna ianuarie 2013. Majoritatea  vizitatorilor străini provine din ţări  situate în Europa (94,8%). Din statele UE s-au înregistrat 61,5% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România.

Dintre statele Uniunii, cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (34,9%), Bulgaria (28,5%), Germania (7,3%), Italia (6,8%), Polonia (4,3%) şi Austria (3,5%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna ianuarie de  876.800, în scădere cu 0,3%, comparativ cu luna ianuarie 2013. Mijloacele de transport  rutier au fost  cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 79,1 % din numărul total de plecări.

C.C.