În timp ce numărul vizitatorilor europeni și sud-americani a scăzut în primele patru luni ale anului, cel al turiștilor din Africa, Asia și America de Nord e în creștere
În perioada ianuarie-aprilie 2014 față de perioada similară a anului trecut, sosirile în structurile de primire turistică au crescut cu aproape 5%, iar înnoptările cu aproximativ 9%. Deși la capitolul turiști străini cei din Europa dețin în continuare cea mai mare pondere, numărul acestora a scăzut în primele patru luni.
”Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie -30 aprilie 2014 au însumat 1,98 milioane, în creştere cu 4,9% faţă de cele din perioada 1 ianuarie -30 aprilie 2013 (…) Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în aceeași perioadă au însumat 3,94 milioane, în creştere cu 8,8% faţă de cele din perioada similară a anului trecut”, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS).
Durata medie a şederii a fost de 2 zile atât la turiştii români, cât şi la turiştii străini. În plus, București și alte orașe reședință de județ au fost cele mai căutate destinații turistice, ceea ce înseamnă că cei mai mulți turiști au căutat în România, în primele patru luni ale anului, un city break.
Analizând evoluția înnoptărilor turiștilor străini, numărul celor din Africa a crescut cu 189%, urmați de cei din Asia, cu un avans de 60%. Turiștii din America de Nord au avut, în primele patru luni, cu 11,6% mai multe înnoptări.
Per total, sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au crescut cu 5,1% faţă de primele patru luni ale anului trecut. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (93,3%).Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 65,4% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (30,8%), Bulgaria (25,4%), Germania (9,1%), Italia (7,7%), Polonia (4,5%) şi Austria (4,4%).
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au crescut și ele cu 6,5%. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 73,4% din numărul total de plecări.
C.C.