6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:30
No menu items!

Turism religios: Peste o sută de mii de pelerini iau parte la procesiunea de Rusalii

spot_img

Oamenii urcă pe muntele Șumuleul Mic cu crengi de mesteacăn pentru a se ruga la statuia Fecioarei Maria, pe care o consideră făcătoare de minuni

pelerini sumuleul mic

Peste o sută de mii de pelerini, între care şi preşedintele Ungariei, Ader Janos, au sosit la marea procesiune de Rusalii de pe muntele Şumuleul Mic, din Harghita. Este cel mai mare pelerinaj al credincioşilor romano-catolici din sud-estul Europei.

La ceremonie mai participă şi mai mulţi reprezentanţi ai Parlamentului de la Budapesta, aflaţi în vizită privată. Unii credincioşi au urcat în genunchi şi pe coate, desculţi, pe „Drumul Crucii”, marcat de 14 cruci din piatră, care simbolizează popasurile făcute de Iisus spre Dealul Golgotei.

Sâmbătă după-amiază, credincioşii au participat la slujba de Rusalii oficiată pe Muntele Şumuleul Mic. Peste 3.500 de pelerini din Ungaria au ajuns cu patru trenuri, la Miercurea Ciuc, pentru a participa la procesiune.

Alte mii de pelerini au venit la Miercurea Ciuc cu autocarele, care au ocupat două benzi din cele patru ale drumului european 578, Braşov – Reghin, dar şi lateralele drumurilor naţionale, la toate intrările în oraş.

Peste 500 de poliţişti, jandarmi şi pompieri asigură, de vineri şi până duminică, paza şi ordinea în timpul desfăşurării pelerinajului de Rusalii de la Şumuleu-Ciuc.

Poliţia Rutieră informează că, de vineri până duminică, pe drumurile E 578, pe direcţia Gheorgheni-Băile Tuşnad, pe DN 12A, pe direcţia Miercurea Ciuc- Ghimeş, şi pe DN 13A, pe direcţia Miercurea Ciuc-Odorheiu Secuiesc, traficul rutier va fi îngreunat din cauza prezenţei unui mare număr de mijloace de transport.

Pelerinajul de la Şumuleu are o tradiţie de peste 4 secole şi celebrează victoria secuilor asupra principelui Ioan Sigismund care a încercat să le impună religia unitariană.

C.C.