3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 5:08
No menu items!

Turcii votează duminică într-un scrutin ce ar putea aduce sfârşitul erei Erdogan. Ce spun sondajele

spot_img

Electoratul din Turcia a început să voteze duminică în cadrul unora dintre cele mai importante alegeri din istoria modernă de 100 de ani a ţării, alegeri care l-ar putea înlătura pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan după două decenii petrecute la putere, transmite Reuters.

Votul va decide nu doar cine va conduce Turcia, ci şi cum va fi guvernată ţara, cum va fi condusă economia într-un context de criză profundă a costului vieţii, şi care va fi politica sa externă, care a luat turnuri neaşteptate.

Sondajele preelectorale îi dau principalului contracandidat al lui Erdogan, Kemal Kilicdaroglu, care conduce o alianţă de şase partide de opoziţie, un uşor avans, însă, dacă niciunul dintre ei nu va obţine peste 50% din voturi, un tur decisiv va avea loc peste două săptămâni, pe 28 mai, scrie Agerpres.

Alegerile se desfăşoară la trei luni după cutremurele care au ucis peste 50.000 de oameni în sud-estul ţării. Mulţi locuitori din provinciile afectate şi-au exprimat furia faţă de răspunsul greoi iniţial al guvernului, dar există puţine dovezi că subiectul a modificat intenţiile de vot.

Duminică, alegătorii vor alege de asemenea noul parlament, pentru care se anunţă o cursă strânsă între Alianţa Poporului, din care fac parte AKP al lui Erdogan, partidul naţionalist MHP şi altele, şi Alianţa Naţiunii, a lui Kilicdaroglu.

Secţiile de vot s-au deschis la ora locală 08.00 (05.00 GMT) şi se vor închide la 17.00 (14.00 GMT). Potrivit legii electorale din Turcia, anunţarea oricăror rezultate este interzisă până la ora locală 21.00.

Alegătorii kurzi, care formează 15-20% din electorat, vor juca un rol crucial. Partidul pro-kurd HDP nu face parte din principala alianţă de opoziţie, dar i se opune vehement lui Erdogan după o reprimare a membrilor săi în ultimii ani şi şi-a declarat sprijinul faţă de Kilicdaroglu în cursa prezidenţială.

Erdogan, în vârstă de 69 de ani, un orator puternic şi un maestru al campaniilor electorale, s-a dezlănţuit în această campanie, în care se luptă să supravieţuiască celui mai dur test politic de până acum. El se bucură de loialitatea fermă a turcilor religioşi care s-au simţit în trecut defavorizaţi într-o Turcie secularizată.

Totuşi, dacă alegătorii îl vor înlătura pe Erdogan de la putere, aceasta se va întâmpla în mare parte deoarece îşi văd în declin prosperitatea, egalitatea şi capacitate de a face faţă nevoilor de bază, în condiţiile în care inflaţia a atins 88% în octombrie 2022 şi lira s-a prăbuşit.

Kilicdaroglu, în vârstă de 74 de ani, promite o revenire la politici economice ”ortodoxe” şi la sistemul parlamentar de guvernare, de la sistemul prezidenţial executiv al lui Erdogan aprobat prin referendumul din 2017. El a promis de asemenea că va restabili independenţa unui sistem de justiţie despre care criticii lui Erdogan spun că acesta l-a folosit pentru a reprima opoziţia.

Dacă va câştiga, Kilicdaroglu va avea misiunea dificilă de a păstra unită o alianţă care include naţionalişti, islamişti, secularişti şi liberali.

                                                                                                                  Adina Silav